Sagrada Familia din Barcelona va inaugura al nouălea turn (FOTO)
Sagrada Familia, cel mai vizitat monument din Spania, va inaugura turnul Fecioarei Maria pe 8 decembrie.
Situat pe absidă, acesta va avea 138 de metri înălţime şi o stea luminoasă de 7,5 metri diametru din sticlă şi oţel inoxidabil.
Lucrările la monument, începute în 1882, ar fi trebuit iniţial să se termine în 2026, la un secol de la moartea creatorului său.
Partea monumentului realizată în timpul vieţii arhitectului, cripta şi faţada Nativităţii, a fost clasată în Patrimoniul mondial al UNESCO în 2005.
Steaua Fecioarei Maria cântăreşte 5,5 tone şi va fi montată în vârful turnului pe 29 noiembrie. Ea a costat aproape 1,5 milioane de euro şi este integral realizată din materiale rezistente pentru a nu fi deteriorată de razele soarelui.
Turnul va fi luminat pentru prima dată pe 8 decembrie, de sărbătoarea Imaculatei Concepţii (zi liberă în Spania) la ora locală 19.40 (18.40 GMT).
După ce vor fi terminate lucrările, bazilica va avea 18 turnuri sau turle cu profil parabolic. Până în prezent sunt opt turnuri ale Apostolilor, dintre care patru în curs de construcţie. Turnul lui Iisus, cel mai înalt, şi turnurile celor patru Evanghelişti sunt schiţate şi ar trebui finalizate până la sfârşitul anului viitor.
Lucrările la Sagrada Familia sunt finanţate exclusiv din donaţii, mecenat şi bilete vândute vizitatorilor. De aceea diferitele părţi ale bazilicii nu au fost construite simultan. Din anii 1990, faima monumentului şi afluenţa au contribuit la accelerarea lucrărilor semnificativ. Însă criza sanitară a întârziat mult aceste realizări. De aceea, compania care este desemnată să conducă şantierul bazilicii trebuie să se întâlnească la sfârşitul anului 2022 pentru a oferi o nouă estimare a datei finalizării monumentului.