Contrabandă cu chihlimbar: Peste 5.000 de kilograme de pietre semipreţioase au ajuns în țară / Trei bărbaţi au fost arestaţi
Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce ar fi constituit o grupare specializată în contrabandă cu chihlimbar, ei fiind suspectaţi că au introdus în ţară, în mod ilegal, începând din luna martie, peste 5.000 de kilograme de chihlimbar.
Pietrele semipreţioase erau expediate apoi în Polonia, Ungaria, Lituania şi Cehia. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus, în 12 noiembrie, reţinerea pentru 24 de ore a trei inculpaţi, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
„În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul lunii martie 2021, inculpaţii au constituit, pe teritoriul României, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, respectiv introducerea ilegală din Ucraina pe teritoriul României, prin sustragerea de la controlul vamal, prin punctul de trecere a frontierei Siret, de pietre semipreţioase (chihlimbar). După introducerea în ţară, marfa era depozitată de către liderul grupării, care, ulterior, o transporta şi preda, în vederea expedierii, prin intermediul societăţilor de curierat şi transport internaţional, către destinatari din Polonia, Ungaria, Lituania şi Cehia, sub forma unor colete poştale, cu greutăţi cuprinse între 25 şi 30 de kilograme, declarându-se, în mod nereal, că acestea ar conţine diferite bunuri”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Conform sursei citate, în perioada martie – noiembrie, membrii grupării au introdus, în mod ilegal, pe teritoriul României, cantitatea totală de 5.151,56 de kilograme de chihlimbar.
În 11 noiembrie, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Macrocriminalităţii Economico-Financiare şi ai BCCO Suceava – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor au organizat un flagrant, un bărbat fiind prins cu 75 de kilograme de chihlimbar brut, provenit din contrabandă.
Tot atunci, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO, au făcut patru percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov şi Suceava, în urma cărora au fost descoperite aproximativ 584 de kilograme de pietre semipreţioase.
De asemenea, a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 2.000 de euro şi 600 de lei (identificate în numerar), fiind ridicate, totodată, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile şi un laptop.
În 13 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi, pentru 30 de zile.