Ajutor de minimis de 53 de milioane lei pentru apicultori. Condițiile impuse
Apicultorii vor primi un ajutor de stat în valoare totală de peste 53 de milioane lei, conform deciziei luate de guvernanți în ședința de miercuri.
Guvernul a adoptat o Hotărâre privind schema „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.
Prin intermediul acesteia se reglementează acordarea unui ajutor de minimis apicultorilor de 23,7 lei/familia de albine, pentru un număr de peste 2,2 milioane familii de albine.
„Scopul acestui ajutor este susținerea activității în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producție”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Agriculturii.
Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53,25 milioane lei, reprezentând 10,76 milioane euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021, respectiv 4,9475 lei pentru un euro.
Perioada de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este cuprinsă între a doua zi lucrătoare după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri și 26 noiembrie 2021. Schema se derulează prin centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar termenul de plată este 31 decembrie 2021.