GCS: La acest moment în ţară sunt disponibile 49 de paturi ATI pentru pacienții Covid-19
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri, că la acest moment în ţară sunt disponibile pentru pacienţii cu COVID 49 de paturi libere de ATI, din care 10 în Bucureşti, câte 8 în judeţele Iaşi şi Vrancea, cinci în Teleorman, câte patru în judeţele Constanţa şi Neamţ, câte două în Gorj şi Timiş şi câte unul în Dâmboviţa, Galaţi, Mehedinţi, Suceava, Tulcea şi Vaslui.
„În data de 19 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.717 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 390 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 129 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale”, a transmis, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.
În prezent, 1.604 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.
„La nivel naţional, la acest moment sunt disponibile 49 paturi libere de ATI, 10 în Bucureşti, 4 în judeţul Constanta, 1 în judeţul Dâmboviţa, 1 în judeţul Galaţi, 2 în judeţul Gorj, 8 în judeţul Iaşi, 1 în judeţul Mehedinţi, 4 în judeţul Neamţ, 1 în judeţul Suceava, 5 în judeţul Teleorman, 2 în judeţul Timiş, 1 în judeţul Tulcea, 1 în judeţul Vaslui, 8 în judeţul Vrancea, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2”, a precizat sursa citată.