UDMR a amenințat că iese din alianță! Ciolacu: Coaliția s-ar putea rupe
Negocierile cele mai dificile dintre PSD, PNL și UDMR se dovedesc a fi cele legate de împărțirea ministerelor. După blocajul de joi seara, lucrurile rămân complicate și în negocierile început vineri, la ora 12. Kelemen Hunor a amenințat vineri în negocierile din coaliție că UDMR nu va intra la guvernare alături de PSD și PNL dacă formațiunea sa nu primește Ministerul Dezvoltării,
Potrivit unor surse politice, deși există un consens neoficial asupra faptului că PNL va avea premierul, liberalii nu doresc să renunțe la unele ministere importante. PNL vrea cel puțin unul dintre ministerele „cu bani” – Finanțe, Transporturi sau Dezvoltare.
Înțelegerea inițială prevederea că partidul care are premierul nu poate avea Finanțele. Deși Florin Cîțu insistă pentru ambele funcții, colegii săi din PNL ar fi dispuși să renunțe la Finanțe în schimbul altui minister.
Doar că portofoliul Dezvoltării aparține UDMR, iar Kelemen Hunor nici nu vrea să audă de cedarea acestuia, potrivit surselor politice. În acest context, s-a pus inclusiv problema scoaterii UDMR din discuție, având în vedere că PNL și PSD au singure majoritate parlamentară.
Liberalii insistă și susțin că și UDMR trebuie să cedeze Dezvoltarea dacă ei sunt obligați să cedeze Transporturile. UDMR nu vrea să cedeze nimic în acest moment.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri după-amiază, că blocajul negocierilor va fi rezolvat prin negocieri. Liderul PSD a confirmat că PSD va ieși din coaliție dacă UDMR sau minoritățile nu vor face parte din viitorul guvern pentru că ”nu are alt mandat de la partid”. Ciolacu a spus că nu s-a discutat despre un viitor guvern PSD-PNL, fără minorități sau UDMR, astfel că viitoarea guvernare trebuie să aibă exact aceeași compoziție politică stabilită inițial.