Peste două milioane de comenzi de Black Friday de la retaileri pentru curieri. Urmează Sărbătorile
Black Friday 2021 a adus vânzări importante și în acest an retailerilor, care au predate peste două milioane de comenzi curierilor, volumele fiind de aproximativ 2,5 ori mai mari faţă de un weekend obişnuit, potrivit unei analize realizate de un start-up de tehnologie.
Cea mai bună zi a fost vineri, când a fost atins un vârf al comenzilor, fiind ridicate circa 1,2 milioane din totalul comenzilor plasate în primul weekend al campaniei de Black Friday, conform datelor Innoship, platforma de tehnologie care a efectuat studiul și a gestionat peste 12% din totalul comenzilor predate de retaileri.
În același timp, 79% din totalul comenzilor predate în primele trei zile ale campaniei au fost împărţite între primii trei jucători din piaţa de curierat: Fan Curier, Sameday şi Cargus.
„Curierii au lucrat non-stop pe parcursul campaniei, astfel încât peste jumătate (58%) dintre livrările online preluate de la retaileri vineri, în prima zi de BF, au fost livrate foarte rapid, în weekend, iar la finalul zilei de marţi procentul de livrare a ajuns la 95%. Munca curierilor a fost uşurată şi de creşterea numărului punctelor fixe de tip locker sau pick-up points. Preferinţa consumatorilor pentru flexibilitate în opţiunile de livrare este confirmată şi prin faptul că 20% din volumele retailerilor care au implementat opţiunea de livrare la puncte fixe prin integrarea cu Innoship au ajuns în lokere”, se arată în analiza de specialitate.
Se menține ritmul și de Sărbători
Potrivit estimărilor Innoship, volumul de colete va rămâne la un nivel crescut, până la sărbători, având în vedere că retailerii pregătesc noi campanii şi oamenii încep deja să comande cadourile pentru sărbătorile de iarnă.
Innoship este un start-up de tehnologie înfiinţat în anul 2019. Fondul de venture capital Gapminder şi antreprenorul Cătălin Grigorescu sunt investitori în această afacere. Platforma ţinteşte poziţia de lider în Europa, iar în acest moment integrează peste 60 de curieri în 15 ţări.