SURSE: Raluca Turcan NU riscă excluderea din PNL

Publicat: 24 nov. 2021, 12:32, de Narcis Popescu, în Ultimă oră , ? cititori
SURSE: Raluca Turcan NU riscă excluderea din PNL

Ministrul intermar al Muncii, Raluca Turcan, care l-a atacat pe Florin Cîțu, spunând că „este dispus să joace la poker până și banii de pensii”, nu va fi exclusă din partid, au declarat surse politice pentru Puterea.ro

Raluca Turcan, vicepreședinte PNL, a lansat un mesaj critic la adresa echipei de negociere cu PSD. „V-ați milogit la Ciolacu să prindeți un colț de pâine. Echipa de negociere a pregătit o garnitură și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD”, a transmis Turcan. „Am spus lucrul acesta în interior, de altfel din interiorul partidului au apărut în spațiul public declarații mult mai tăioase decât ceea ce am spus eu. Însă mi s-a părut corect ca, dacă am ceva de spus, să spun în interiorul partidului”, a declarat marți seara Raluca Turcan. Întrebată dacă se așteaptă să fie exclusă, ea a răspuns: „În mod normal nu, nu există niciun temei statutar”.

Întrebată de asemenea despre afimația potrivit căreia „s-a negociat în genunchi” cu PSD, Raluca Turcan a spus: „Discuția este mai delicată, mâine încep audierile pentru formarea unui nou cabinet și acesta în proporție de 99,9% joi va fi votat, cred că e foarte valoros pentru oameni să înțeleagă că suntem în punctul în care România să capete stabilitate guvernamentală, să se încheie toată tensiunea politică. (…) Dacă ne uităm la aritmetica guvernamentală, cifrele sunt clare, artitmetica ne arată că nu s-a câștigat politic pentru PNL mai mult decât a fost înainte, dacă privesc spre ceea ce se întâmplă în afara scenei politice, că avem o criză saniară, că avem o iarnă dificilă, atunci aș putea să cer aceeași îngăduință și să aștept rezultatele”. Ea a fost întrebată și despre banii de pensii. „Florin, ești dispus să joci la poker până și banii de pensii. De mai bine de o lună mă țin de capul tău și-ți spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, arată Turcan în mesajul pe care l-a adresat luni colegilor de partid.