Armata ar putea fi prima instituţie care impune vaccinarea anti-Covid obligatorie

Publicat: 25 nov. 2021, 07:45, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Armata ar putea fi prima instituţie care impune vaccinarea anti-Covid obligatorie
vaccin-vaccinare

Armata germană este prima instituţie din Germania care vrea să impună vaccinarea anti-Covid obligatorie. Ministerul german al Apărării a făcut acest anunț în contextul unor dezbateri intense legate de vaccinarea obligatorie a populației.

Conform AFP, un Comitet de Arbitraj din cadrul ministerului, din care fac parte reprezentanţi ai personalului, a decis să adauge vaccinarea trupelor germane pe lista vaccinării obligatorii împotriva Covid-19, a declarat marţi AFP un purtător de cuvânt al ministerului.

Ministrul german în exerciţiu al Apărării Annegret Kramp-Karrenbauer, supranumită AKK, ”s-a pronunţat pe loc în favoarea vaccinării obligatorii”.

Bundeswehrul urmează să devină astfel prima instituţie din Germania care impune vaccinarea obligatorie anti-covid.

În Germania rata de vaccinare anti-coronavirus este sub 70%, sub alte ţări ca Franţa, unde indicele atinge 75%.

Asociaţii ale medicilor s-au pronunţat în favoarea vaccinării obligatorii a întregii populaţii germane, în contextul în care rata incidenţei covid-19 în ultimele şapte zile atingea marţi pragul de 400 la 100.000, un ”record” a 16-a zi la rând.