Hoții de la Kogălniceanu lucrau la o firmă care avea contract cu baza militară
Hoții de motorină de la Kogălniceanu lucrau la o firmă care avea contract cu baza militară. Cele 7 persoane suspectate de furt au sustras combustibil de la baza militară în valoare de 2 milioane de dolari.
La baza Mihail Kogălniceanu din județul Constanța sunt peste o mie de militari americani care în cazul unui conflict cu Rusia trebuie să plece în misiune de urgență. Românii au furat însă zeci de mii de tone de motorină.
Hoții luau combustibilul din generatoarele armatei. Furau fie direct din baza militară, fie în timpul unor exerciții NATO.
În total, au fost scoase din unitate peste 1,5 milioane de litri de motorină, în valoare de 2 milioane de dolari. Toată cantitatea ar putea să intre în 50 de cisterne.
Cei 7 români lucrau la firma care alimenta generatoarele folosite la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Ei acționau întotdeauna identic. Alegeau momente în care in zonă nu se afla niciun militar. Aceste nereguli au fost sesizate de guvernul federal al Statelor Unite.
A fost coadă de suspecți miercuri la sediul central DIICOT. Pe lângă perchezițiile din Constanța, procurorii antimafia au descins în peste 450 de locuri. Luați direct din pat, unii suspecți nu au înțeles exact ce s-a întâmplat atunci când mascații au intrat peste ei și au vrut să cheme Poliția. Alt suspect chiar a sărit pe geam când mascații au intrat în apartamentul lui.
Suspecții au încălcat aproape tot Codul Penal. Sunt zeci de anchete, iar aceștia ar fi comis toate infracțiunile pe care procurorii DIICOT le investighează, de la crima organizată la trafic de droguri.
În Neamț, de exemplu, angajați ai Casei de Asigurări au fost luați de mascați deoarece ar fi falsificat concedii medicale pentru rudele lor. Deși acestea erau sănătoase, nu mergeau la muncă și primeau bani de la stat. Au câștigat prin acest mod aproape 6 milioane de lei.
Tot în Moldova, dar la Iași, procurorii au prins o altă rețea care s-a îmbogățit de pe urma a zeci de bătrâni.
Membrii grupării abordau persoane în vârstă care aveau de recuperat suprafețe mari de teren prin hotărâri judecătorești. Le propuneau întocmirea unor împuterniciri notariale, astfel încât să se ocupe de acte și să îi ajute să intre în posesia terenurilor, doar că după obținerea acelui document vindeau terenurile fără să îi anunțe pe proprietari, spunându-le mai apoi că procedurile legale nu au fost finalizate.
La percheziții, polițiștii au găsit saci plini cu bani, bijuterii și aur. Suspecții aveau în casă inclusiv pistoale și artificii.