David Popovici, declarat cel mai bun tânăr sportiv din Europa
Înotătorul David Popovici este cel mai bun tânăr sportiv din Europa. Tânărul în vârstă de 17 ani a primit titlul în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi seara în Slovacia.
Înotătorul român David Popovici a câştigat premiul Piotr Nurowski pe anul 2021, după ce a fost votat, joi seara, drept cel mai bun tânăr sportiv de pe continent la sporturile olimpice de vară, la Adunarea Generală a Comitetelor Olimpice Europene de la Samorin (Slovacia). Votul a fost dat de 50 de comitete olimpice naţionale de pe continent, David Popovici fiind susţinut de preşedintele COSR, Mihai Covaliu.
David Popovici, legitimat la CS Dinamo, a câştigat duelul cu alţi patru sportivi, care s-au clasat astfel în urma sa: Sky Brown din Marea Britanie (skateboarding), Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică) şi Adriana Vilagos din Serbia (atletism), relatează Agerpres.
David Popovici a reușit anul acesta să obțină aur la Campionatele Europene de seniori în bazin scurt și alte trei medalii la Campionatele Europene de juniori. Sportivul a doborât două recorduri mondiale de juniori la 100 și 200 metri liber și a ocupat poziția a 4-a în proba de 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Titlul de „Cel mai bun tânăr sportiv european pentru sporturile de vară” din 2021 i-a adus lui David și un premiu în valoare de 15 mii de euro sub forma unei burse de formare.
Locul al doilea a fost recompensat cu 8.000 de euro, iar al treilea cu 5.000 de euro, iar ceilalţi doi sportivi nominalizaţi s-au ales cu câte 3.000 de euro.
Premiul a fost creat în memoria fostului preşedinte al Comitetului Olimpic Polonez, Piotr Nurowski, care a murit tragic în 2010 într-un accident de avion. Acest premiu se acordă anual pentru sporturile de vară şi, separat, pentru cele de iarnă.
Aceasta a fost a 10-a ediţie a Trofeului Piotr Nurowski pentru disciplinele de vară. În 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua în preferinţele celor care au votat.