Viceprimarul din Deveselu frizează absurdul: Nu e nimic bizar să votezi un decedat
Viceprimarul localității Deveselu, Nicolae Dobre, acolo unde alegerile locale au fost câștigate de primarul Ion Aliman, decedat acum 10 zile, spune că și el l-a votat și că nu i se pare deloc bizară această situație.
„Dânsul a rămas pe buletinul de vot și avea dreptul de a fi ales. E o situație legală, pe care lumea a înțeles-o”, a explicat luni la Digi 24 viceprimarul din Deveselu.
Atunci când moderatorul i-a spus că oamenii au nevoie de o persoană care să conducă localitatea, viceprimarul a spus: „Exact. Prin acest vot, dau dreptul și PSD-ului de a-și pune un candidat la alegeri. Nu mi se pare absolut deloc bizară această situație. Asta e realitatea. Exact cum un om are dreptul la vot, așa și altul are dreptul la a fi votat”.
Nicolae Dobre a mai spus că la alegerile parțiale următoare își va depune candidatura. „Când alegerea va trebui să fie validată, se constată decesul, Consiliul Local constituit alege un viceprimar care preia atribuțiile primarului până la data stabilirii de noi alegeri”.
Întrebat dacă și el l-a votat pe Ion Aliman, Nicolae Dobre a spus: „Bineînțeles. Din 1.600 l-au votat 1.057. Nu e un lucru de gândit? Nu e ceva din care reiese că omul asta a făcut foarte multe, și-a sacrificat totul începând de la sănătate, familie, cunoștințe pentru a crea ceva?”.