Rezultate finale BEC:PNL-istul Ştefan Ilie a devenit primar în Tulcea
Reprezentantul liberalilor din Tucea a obţinut 10.361 de voturi din cele 25.670 de alegători cu dreptt de vot valabil exprimate în municipiu şi îl va înlocui în funcţie pe Constantin Hogea care a condus instituţia publică în ultimii 16 ani.
Liderul organizaţiei judeţene a PNL, Ştefan Ilie, a câştigat funcţia de primar al municipiului Tulcea cu 40,3% din voturile valabil exprimate, în urma alegerilor locale desfăşurate duminică, a declarat, pentru preşedintele Biroului Electoral Municipal, procuror Dan Stepanencu.
Următorii candidaţi la funcţia de primar în preferinţele alegătorilor au fost reprezentanta PSD, Andaluzia Luca, şi candidatul independent Constantin Hogea.
Dan Stepaencu a precizat că pentru Consiliul Local al municipiului Tulcea au fost înregistrate 25.554 voturi valabil exprimate şi că PNL a obţinut nouă mandate, PSD – şapte mandate, USR Plus – două mandate, PER – două mandate, iar Pro România – un mandat de consilier local.
Potrivit sursei citate, pe listele electorale permanente au fost înscrişi 71.867 tulceni cu drept de vot, iar la urne s-au prezentat, duminică, 25.751 de alegători.