Pâinea s-ar putea scumpi cu 10-15%, din cauza costurilor mari. De ce „lucrurile sunt scăpate de sub control”
Brutarii anunță prețuri mai mari cu 10-15% la pâine, în această perioadă, după ce costurile de producție au scăpat de sub control. Chiar și așa, ele nu au cum să fie acoperite, mai ales că totul s-a scumpit chiar și de până la 12 ori, cum este cazul curentului electric, dar lista vizează și grâul, gazele și chiar pungile de hârtie, afirmă Aurel Popescu.
Majorarea de prețuri vine după o altă scumpire înregistată în ultimele luni și care a dus la o creștere de prețuri tot de 10-15%.
„Am avut deja influenţe în preţ de 10 – 15% şi cred că mai vin 10 – 15%. Noi încercăm să menţinem preţurile, dar oamenii nu pot rezista o lună şi jumătate cu costuri mai mari şi pierderi însemnate. Este politica fiecărui agent economic şi când constată că nu mai are încasări ca să plătească furnizorii nu mai are ce sa facă. Vă spun că s-au scumpit toate, chiar şi pungile în care noi băgăm pâinea s-au făcut 20 – 25 de bani, mai plăteşti şi ecotaxa de 15 bani şi iată că sunt 35 de bani care trebuie să-i pui la o franzelă. Este foarte mult, iar să dai pâinea fără pungă nu poţi. Repet, nu ştiu ce o să facem”, a declarat pentru Agerpres președintele Rompan Aurel Popescu.
Nu doar pâinea va fi mai scumpă pe final de an, ci și cozonacii, în condițiile în care cheltuilile sunt cu mult mai mari. Numai la ulei, de exemplu, prețul „a ajuns la 10 lei pe litru, faţă de 3 lei şi ceva”. Nu mai punem la socoteală restul ingredientelor.
Energia, în topul scumpirilor
Sectorul de morărit şi panificaţie este cel mai lovit dintre toate industriile alimentare din România, pentru că la ora actuală preţul la materia primă este dublu, pe lângă toate scumpirile la energie, gaze şi combustibili, susține Aurel Popescu. El, de exemplu, a primit o notificare la energie pentru un preţ de cinci ori mai mare şi de şase ori la gaze, dar în piață sunt cazuri cu prețuri și de până la 12 ori mai ridicate la energie.
„Noi suntem foarte loviţi faţă de celelalte industrii. Dacă toată lumea are scumpire la energie, toată lumea are scumpire la gaze, la combustibili, la materia primă nu are nimeni scumpirea pe care o avem noi. Noi avem un preţ dublu faţă de cea fost în iulie la recoltare. Acum luăm grâul cu 1.450 lei/tona faţă de 850 de lei anul trecut. Toată lumea spune că avem o producţie bună de grâu anul acesta, dar grâul este un produs tranzacţionat la bursă pe piaţa mondială şi toată lumea lucrează după preţul pe bursă. Aşa cum este preţul la bursa de la Chicago sau la cea de la Paris, aşa se reflectă a doua zi în preţul grâului în Portul Constanţa. Nu avem noi de câştigat şi poate nici producători agricoli nu mai sunt aşa de mulţi care deţin grâu. Grâul de pe stoc, în jur de 5-6 milioane de tone, este în posesia traderilor şi să fim realişti: ei fac preţul în funcţie de piaţa mondială”, a precizat Popescu.
Companiile din industria de morărit şi panificaţie se tem că dacă vor scumpi produsele la nivelul costurilor actuale din industrie vor rămâne fără clienți ân contextul puterii limitate de cumpărare a românilor.
„Nouă ne e teamă că nu putem scumpi produsele la nivelul la care se duce costul de producţie, pentru că nu ştim dacă absoarbe piaţa. Puterea de cumpărare este limitată şi există riscul să scadă vânzările. O îngrijorare mare o avem din partea salariaţilor, pentru că atunci când o să primească facturile mărite o să ne zică că nu le mai ajunge salariul. Toate acestea nu ştiu unde o să ne ducă, la dublarea preţurilor? Nu ştiu ce să spun, dar în orice caz lucrurile sunt scăpate de sub control. Eu am primit la brutărie notificare la energie pentru un preţ de cinci ori mai mare şi de şase ori la gaze, colegii din ţară au primit de la 200 de lei şi ceva de lei pe MW la 2.500 de lei, de 12 ori i-a crescut preţul la energie. Este inadmisibil. Nu ştim ce se întâmplă, au scăzut resursele pe plan mondial sau cineva îşi bate joc de noi?”, a declarat Aurel Popescu.
Preşedintele ROMPAN speră totuși să obţină sprijin pentru industria de morărit şi panificaţie odată cu instalarea noului guvern.
Rompan este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde 215 de societăţi din toate domeniile din industrie, cota de piaţă fiind de peste 60% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.