Cinci români, suspectaţi că au furat 121 de televizoare dintr-un camion oprit în Ungaria

Publicat: 30 nov. 2021, 11:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cinci români, suspectaţi că au furat 121 de televizoare dintr-un camion oprit în Ungaria

Cinci români sunt suspectaţi că au furat 121 de televizoare dintr-un camion oprit într-o parcare din localitatea ungară Lenti, anunţă MTI, care citează un comunicat al Poliţiei.

121 de televizoare au fost furate de cinci bărbaţi români dintr-un camion parcat în localitatea Lenti și au fost reţinuţi pe autostrada M7, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Zala, pe site-ul Poliţiei ungare, scrie News.ro.

Poliţia a fost alertată în urma spargerii calei unui camion parcat într-o benzinărie din localitatea Lenti. Făptaşii şi-au anunţat prin semmne colegii, care stăteau în aşteptare. Aceştia au venit cu un camion, au încărcat televizoarele şi au plecat. A doua zi, poliţiştii au reţinut cinci cetăţeni români suspectaţi de infracţiune, pe autostrada M7, în parcarea de la Sormás, şi au găsit 121 de televizoare în valoare de aproximativ 18 milioane de forinţi (48.973 euro).

Făptaşii au fost reţinuţi pentru suspiciuni de furt şi alte infracţiuni, iar autovehiculele folosite pentru furt, precum şi televizoarele, au fost confiscate.