Cornel Dinu a făcut praf un antrenor din Liga 1: ”E un bufon al fotbalului, luat în serios de multă lume, ceea ce e dramatic”
Cornel Dinu l-a făcut praf pe Ionuţ Chirilă, în urma discursului avut după meciul dintre echipa sa, Academica Clinceni, și CFR Cluj.
Campioana României s-a impus în faţa ilfovenilor, scor 2-0, în Gruia. Deși Academica ocupă ultimul loc în Liga 1, iar jocul prestat este slab, Chirilă este convins că echipa sa va fi respectată, datorită fotbalului jucat. Cornel Dinu i-a spulberat iluzia tehnicianului.
”Nu pot să comentez, mă depăşeşte. E un tip cu totul aparte. Îmi permit să cred că în felul în care vorbeşte se apropie mult de… chiar mă uitam aseară la o producţie românească în care apărea, din partea habsburgilor, căutau comoara lui Decebal, apărea un bufon al regelui, care era cu trompeta şi suna din când în când.
Mi se pare cam acelaşi lucru şi mai mult decât atât, el e un bufon al fotbalului, luat în serios de foarte multă lume, ceea ce e dramatic, dar nu e singurul. Ce se petrece în România e mult mai aproape de bufonerie decât ceva serios. Ceea ce pot să spun însă e că şi viaţa îl dă de gol, sub două aspecte. În primul rând că aţi văzut că era cu un trening pe care scria <<Prada>>. Pentru el trebuia scris înainte de Prada, <<fotbalul pentru mine e ca o pradă>>. Şi ăsta e fotbalul pentru Ionuţ Chirilă.
Iar dacă mergem şi mai departe, vedem că omul este regele fotbalului. Avea o şapcă cu o emblemă regală, cu o coroană, mă aşteptam la felul cum se comportă să se asemene cu Napoleon”, a declarat Cornel Dinu, pentru Telekom Sport.