Ministrul Sănătății a anunțat când va putea fi introdusă obligativitatea certificatului verde
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că viitorul certificat sanitar ar putea fi impus în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere.
„Varianta de la Senat a căzut și din păcate actul normativ depus se referea strict la o categorie profesională și atât, după care a urmat un val de amendamente. Există o prevedere care spune că dacă amendamentele schimbă cu totul sensul proiectului de lege inițial, lucrurile trebuie late de la capăt.
Ce am vorbit eu cu domnul prim-ministru, să găsim o soluție acceptabilă încât să introducem un certificat pe care nu îl vom mai numi certificat verde, pentru că UE nu prea mai vrea asta. Un certificat COVID care să poată să fie introdus în momentul în care ai un anumit interval de creștere, la care se poate renunța dacă incidența scade sub o valoare de 1, de exemplu”, a declarat Alexandru Rafila.
Acesta a explicat că în certificatul verde ce va fi folosit intern vor fi introduse: vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală:
„O astfel de variantă este mai degrabă acceptabilă la nivel public. Trebuie să găsim o soluție aplicabilă. Conținutul va fi practic cu aceleași trei prevederi, testare, vaccinare, trecere prin boală și dacă vor mai exista și alte lucruri descoperite, cum ar fi o anumite metode serologice care să stabilească un anumit prag și un anumit nivel de anticorpi protectori, cu siguranță se va utiliza. Este prevăzut, este vorba despre testare PCR, cu valabilitate 72 de ore sau testare rapidă cu valabilitate de 48 de ore”, a mai spus oficialul.