Republica Moldova trimite la Moscova un nou ambasador. Cine este Lilian Darii
Diplomatul Lilian Darii va fi următorul ambasadorul al Republicii Moldova la Moscova, potrivit cotidianului rus Kommersant, care citează surse diplomatice de la Moscova. Rușii și-au dat acordul încă de pe 25 noiembrie ca Lilian Darii să fie trimis la Moscova în calitate de ambasador.
Postul de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă s-a eliberat în luna august, după un scandal sexual în care a fost implicat fostul ambasador Vladimir Golovatiuc. Acesta ar fi agresat o angajată a ambasadei, după ce a chemat-o la el în apartament. Golovatiuc a fost implicat în mai multe incidente în mai puțin de jumătate de an de la numirea sa în funcie în februarie 2021. Primele încălcări, potrivit reprezentanților MAEIE, au început în perioada propunerii candidaturii sale la funcția de prim-ministru de către fosta majoritate PSRM–Șor.
Cine este Lilian Darii
Lilian Darii este un diplomat moldovean de carieră în vârstă de 51 de ani. Anterior acestei numiri la Moscova, a fost ambasadorul Republicii Moldova în Belgia, Luxemburg și la NATO, începând cu 2018. Potrivit Kommersant, Darii este un susținător ferm al apropierii țării de Uniunea Europeană. El a vorbit la în cadrul întâlnirilor OSCE despre „anexarea ilegală a Crimeei” de către Rusia, acțiune pe care a condamnat-o.
Darii a început să lucreze în sistemul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova la sfârșitul anilor ’90. Are experiență de lucru în Rusia – în 2000-2001 a lucrat ca membru al grupului de asistență OSCE în Cecenia. A deținut funcția de șef al departamentului de cooperare multilaterală din minister, apoi postul de ministru adjunct de externe.