TikTok, în pericol? Rusia a lansat o aplicație cu care să îl rivalizeze
Cel mai mare conglomerat media din Rusia a lansat un serviciu cu care vrea să rivalizeze aplicației TikTok, potrivit The Moscow Times.
Gazprom Media, o subsidiară a gigantului de stat Gazprom, a lansat, luni, serviciul numit „Yappy”. Este disponibil pentru descărcare pe telefoanele cu sisteme de operare iOS și Android.
Yappy a fost dezvoltat cu sprijinul fundației Innopraktika, o organizație condusă de Katerina Tikhonova, una dintre presupusele fiice ale președintelui Vladimir Putin, potrivit ziarului Kommersant.
Aplicația a început testele beta în septembrie, dând acces mai devreme la 300 de bloggeri înaintea lansării de luni. Serviciul are un număr de funcții similare cu TikTok și se bazează pe distribuirea videoclipurilor scurte de până la 60 de secunde.
Rusia și-a anunțat intenția de a crea o alternativă la TikTok până la sfârșitul lui 2020. Aplicația din China a fost atacată, împreună cu giganții tech americani, pentru că a refuzat să înlăture postările despre care guvernul rus spunea că incită copii la participarea la proteste de stradă nesancționate, care au avut loc pentru susținerea lui Alexei Navalnîi.
De atunci, Rusia a numit TikTok ca fiind una dintre cele 13 rețele sociale internaționale care vor trebui să-și deschidă un birou pe pământ rusesc până la sfârșitul anului. Criticii spun că măsura este menită să restricționeze dominația companiilor străine de tehnologie și rețele sociale în Rusia.
TikTok este printre cele cinci cele mai populare platforme de socializare din Rusia, având 40 de milioane de utilizatori lunar, potrivit companiei de analiză media Mediascope.