Ciolacu: „Exclus să susţin vreodată vaccinarea obligatorie”. Ce crede despre restricții impuse nevaccinaților
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seara, că vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 nu trebuie impusă.
„Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie. Urmăriţi aşa, din activitatea politică, când am spus ceva şi am încălcat acel lucru. Preşedinta Comisiei (Europene – n.r.) are dreptul la opinie. Eu am trăit sub comunism. Toate lucrurile se impuneau. Cred, în continuare şi cu convingere, că nu trebuie impusă vaccinarea obligatorie. Este dreptul fiecăruia să decidă„, a declarat Ciolacu, la România Tv.
El a spus că este vaccinat anti-COVID-19 cu trei doze şi a pledat pentru restricţii pentru cei nevaccinaţi.
„Eu m-am vaccinat de trei ori. Mă uit în fiecare seară să văd dacă am solzi, coadă sau degete mai lungi. Nu, nu s-a întâmplat. Sunt la fel de sănătos. Cu adevărat cel care nu se vaccinează trebuie să respecte şi dreptul meu la viaţă. El va avea mai multe lucruri de respectat decât mine care m-am vaccinat„, a adăugat Ciolacu (foto la vaccin, alături de mama sa).
El opinat că „alimentarea” unor subiecte legate de vaccinare a dus România în situaţia de a număra 500 de decese cauzate de COVID-19 pe zi.
„Devenim oameni responsabili?„, a adăugat preşedintele PSD.
Liderul social-democrat a exprimat speranţa ca „cei care au fost responsabili în Ministerul Sănătăţii până acum să răspundă pentru decesele care au fost din incompetenţă”.
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că este nevoie de o dezbatere despre oportunitatea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19.
„Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată”, a declarat Von der Leyen, subliniind că exprimă o „opinie personală”, întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin „în totalitate” statelor membre.