Cum îți poț da seama dacă telefonul și laptopul îți ascultă conversațiile
Un expert în tehnologie a împărtăşit un truc simplu care le arată celor interesați dacă laptopul, telefonul sau aplicaţiile de social media sunt monitorizate.
Canadianul Morten Rand Hendriksen, expert în tehnologie, este întrebat în mod regulat de oameni dacă cineva ar putea să le asculte conversaţiile pe care le au cu cei din jur. El a decis să conceapă un test, care este incredibil de simplu, şi l-a împărtăşit urmăritorilor săi de pe TikTok, pentru ca aceştia să îl poată încerca singuri.
Morten a spus că cei care vor să testeze acest lucru trebuie să poarte o discuţie cu un prieten, iar apoi să urmărească dacă reţelele sociale încep să recomande reclame despre acel subiect discutat, potrivit Mirror. El a spus pe TikTok: „Nu ascultă, dar ştiu că nu mă credeţi când spun asta, aşa că iată un experiment pe care îl puteţi face singuri. Aveţi nevoie de un prieten pentru asta şi de multă răbdare”.
„Aşadar, nu interacţionaţi cu produsul, vorbiţi doar despre el şi doar atunci când sunteţi împreună, şi ţineţi-vă telefoanele la îndemână când faceţi asta. Mai mult ca sigur, ceea ce veţi descoperi este că, atâta timp cât doar vorbiţi despre el, produsul nu apare în reclame”.
Morten a spus că ar trebui ca apoi persoana care a testat trebuie să aştepte câteva săptămâni şi apoi să încerce să căute produsul despre care a vorbit.
El a continuat: „Veţi descoperi rapid că discuţiile voastre sunt ignorate, dar în momentul în care faceţi orice fel de căutare pe un dispozitiv, totul este preluat imediat”.
Afirmaţiile potrivit cărora aplicaţiile de socializare îşi ascultă utilizatorii circulă de ceva timp, dar Facebook neagă acest lucru. Anterior, un purtător de cuvânt a declarat: „Facebook nu foloseşte microfonul telefonului tău pentru a te informa cu reclame sau pentru a schimba ceea ce vezi în News Feed”.