Hanga, BVB: Șapte companii din sectoare legate de tehnologie s-au listat pe piața AeRO, în acest an

Publicat: 06 dec. 2021, 14:31, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Hanga, BVB: Șapte companii din sectoare legate de tehnologie s-au listat pe piața AeRO, în acest an
Radu_hanga

Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), afirmă că dintre cele 21 de listări de anul acesta, 18 au avut loc pe piața AeRO, iar un număr de șapte vin din sectoare care sunt legate de tehnologie, domeniu cu o mare importanță pentru economia românească.

Declarația a fost făcută la ceremonia de listare la bursă a societăţii Arobs Transilvania Software, de altfel, și cea mai mare listare pe piața AeRO, care a venit după derularea unui plasament privat de acţiuni, în a doua jumătate a lunii octombrie, prin care compania a atras în cadrul unei majorări a capitalului social suma record de 74 de milioane de lei.    

„A fost un an special pentru noi, dacă ne uităm la listările care s-au întâmplat.  Acesta este un lucru care ne bucură foarte mult pentru că, până la urmă, ceea ce ne dorim la Bursa de Valori este să avem o reprezentativitate cât mai mare a economiei româneşti. Vrem să vedem reprezentate la bursă companiile din sectoarele, din domeniile care au contribuţia cea mai importantă la economia României, la dezvoltarea noastră ca ţară. Arobs, ne bucurăm foarte mult că aţi reuşit să ridicaţi cei 74 milioane de lei. Listarea Arobs ar trebui să adauge peste 600 de milioane de lei la capitalizarea pieţei AeRO. Este de departe cea mai mare listare pe această piaţă”, a afirmat Radu Hanga.

Compania românească de IT Arobs Transilvania Software a fost fondată în anul 1998 de antreprenorul român, Voicu Oprean. Arobs este o multinaţională cu şapte birouri deschise în România şi alte şapte în străinătate, ce furnizează servicii software şi soluţii pentru o gamă largă de clienţi activi în industrii diverse în ţări din Europa, America de Nord şi Asia.

În luna octombrie a acestui an, Arobs a închis anticipat în prima zi cel mai mare plasament privat din istoria pieţei AeRO, prin atragerea sumei de 74,2 milioane de lei de la investitori. Fondurile atrase vor susţine strategia de extindere a companiei, prin achiziţia unor companii IT atât la nivel naţional, cât şi internaţional, deschiderea de noi filiale în pieţele importante din Europa şi Statele Unite, precum şi pentru dezvoltarea expertizelor şi specializărilor companiei.

Compania are peste 950 de angajaţi şi colaboratori, şi furnizează servicii şi soluţii software pentru peste 8.000 de clienţi din 14 ţări din întreaga lume.  Pentru anul 2021, compania estimează venituri la nivel consolidat în Grupul Arobs de 192,7 milioane de lei şi EBITDA consolidat de 52,8 milioane lei.