Cel mai controversat arbitru de handbal a pierdut iar alegerile pentru primăria Moreni
De vreo șase-șapte ani, cel mai contestat și controversat cuplu de arbitri din handbalul românesc este Robert Harabagiu – Silviu Stănescu ambii din municipiul Moreni – Dâmbovița.
Cuplul Harabagiu – Stănescu este „perechea” favorită a președintelui Federației Române de Handbal, controversatul Alexandru Dedu, fapt pentru care ei sunt delegați să fluiere meciurile anumitor echipe și cu o anumită miză. Unul dintre ei, mai precis Robert Harabagiu, este implicat în viața politică a Moreniului, fiind din 2016 și până azi, consilier PNL.
La alegerile din 27 septembrie 2020, Robert Harabagiu a candidat din partea PNL la funcția de primar al Moreniului, dar fără succes. Degeaba, tatăl partenerului său Silviu Stănescu a trecut de la PSD la PNL ca să-l susțină în campanie, că n-a fost să fie! El a obținut doar 1.500 de voturi, adică cam câți spectatori sunt la un meci cu miză pe care-l fluieră la Constanța sau Turda, fiind învins de către actualul edil PSD Constantin Dinu care a obținut 2.160 de voturi. Trebuie precizat că Robert Harabagiu a candidat și în 2016 din partea PNL pentru funcția de primar al Moreniului, dar și atunci a pierdut în fața actualului edil Constantin Dinu. Astfel spus, Harabagiu a pierdut la primărie, dar a câștigat destul de mult din arbitraj până să înceapă epidemia de coronavirus, ceea ce a însemnat că vreo șase luni a fluierat a pagubă că deh…nu au mai fost meciuri de handbal.