Chesnoiu, MADR: Noi adunăm suprafețele cu pixul, iar producția agricolă o ținem în Excel. Aceasta este agricultura noastră în 2021?
Ministrul Agricuturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Chesnoiu, recunoaște că România are o mare problemă: datele statistice, iar din această cauză este și foarte greu să fie fundamentate politicile publice. În același timp, nici angajații instituțiilor coordonate de minister, cei care de fapt ar trebui să dea direcția agriculturii românești nu prea știu “încotro se îndreaptă și ce trebuie să facă pentru a ajunge acolo”.
Ministrul spune că în afară de AFIR și APIA, care au o structură IT extrem de performantă, celelate instituții sunt cu mult în urmă, iar din păcate nu se poate vorbi încă de debirocratizare în relația cu fermierul în multe dintre cazuri.
“Pe ce să-ți fundamentezi politicile publice și dezvoltarea agriculturii românești când tu n-ai date statistice. Noi vorbim de agricultură performantă la nivel european, unde se folosește inteligența artificială și de sisteme de corectare a datelor pe care se bazează politicile publice, iar noi adunăm suprafețele României cu pixul. Producția agricolă o ținem în tabele în Excel transmise de la nivelul direcțiilor agricole. Aceasta este agricultura României la nivelul anului 2021?”, a declarat Adrian Chesnoiu la Agro Tv.
Pe de altă parte, în România există, însă, și ferme de ultimă generație, pentru care este tare greu de lucrat cu funcționarii statului ancorați mai mult în trecut decât în realitatea zilelor noastre.
“Sunt ferme din Romania care au tehnologie de ultimă generație, stații meteo proprii, tot felul de sisteme care îi ajută să fie eficienți. Ei se uită la economii și eficiență, iar în partea cealaltă se află un aparat anchilozat care nu gândește spre viitor și rămâne mereu cantonat în trecut”, a mai spus Adrian Chesnoiu.
O nouă abordare
Noul ministru al Agriculturii și-a exprimat de mai multe ori public nemulțumirea față de instituțiile coordonate de minister, promițând o nouă abordare care să nu-i ‘’încurce’’ pe fermieri.
‘’Cei care ar trebui să dea direcția agriculturii românești nu știu încotro se îndreaptă, unde trebuie să ajungă și ce trebuie să facă pentru a ajunge acolo. Abordarea la nivelul ministerului se va schimba radical. Nu sunt omul care să facă lucrurile după ureche …sunt meticulos …imi place să atingem indicatorii pe care fermierii îi așteaptă de la noi. Altfel, facem politici publice după ureche, lansăm programe care nu-și ating ținta, ne dăm seama după ce am cheltuit sume uriașe de bani că ne îndreptăm către nicăieri sau că nu suntem acolo unde am putea fi și vorbim de oportunitățile pe care agricultura românească le are”, a mai precizat ministrul Agriculturii.
El a mai atras atenția și asupra marilor probleme cu care se confruntă agricultura românească: deficit pe balanța comercială, depopularea satelor, migrarea forței de muncă, dar și o “dezangajare” a fermierilor români.