Baronul PSD de Tulcea a devenit nefrecventabil pentru conducerea PSD
Intrarea PSD la guvernare nu a fost agreată de multe organizații județene, fiind unele care deja au devenit nefrecventabile de către conducerea partidului.
Unul dintre cazurile cele mai elocvente s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute la vizita de lucru a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – care face legătura între județele Brăila și Tulcea, finanțat prin programul ITI Delta Dunării, care trebuie să fie dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor.
Numai că la această vizită de lucru a prim vicepreședintelui PSD Sorin Grindeanu au fost prezenți liderii PSD de la Brăila și Galați, dar și nu cel de la Tulcea.
Adică, Horia Teodorescu, baronul și liderul PSD Tulcea și totodată președintele Consiliului Județean Tulcea, cel care participase la deschiderea lucrărilor.
Potrivit informațiilor noastre, Horia Teodorescu nu este agreat de actuala conducerea a PSD, adică de Marcel Ciolacu și mai ales de fostul premier din Brăila, Mihai Tudose, pentru că a fost un apropiat al Vioricăi Dăncilă.