APIA: Plata rentei viagere pentru 2020 a fost finalizată
Campania de plată pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2020, în valoare totală de 44,63 milioane lei, a fost finalizată, plățile fiind direcționate către un număr de 35.201 beneficiari, anunță Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
În situația în care sumele virate de APIA către rentieri sunt returnate în contul agenţiei din diverse motive obiective, plata poate fi reluată în termen de 3 ani de la data limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecăruia an), se arată într-un comunicat al APIA.
Conform art. 10 alin (2) din Ordinul MADR nr. 1271/2005 cu modificările şi completările ulterioare, în cazul decesului rentierului, moştenitorii vor încasa renta cuvenită rentierului, pe baza următoarelor acte doveditoare: cerere a moştenitorului pentru plata datorată până la data decesului rentierului agricol; certificatul de deces al rentierului (copie şi original); carnetul de rentier în original; copie BI/CI al moştenitorului/a celui care face cererea pentru plata ultimei rente aferente rentierului decedat (copie şi original); certificat de calitate de moştenitor /certificat de legatar/certificatul de moştenitor (copie şi original). În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori se depune şi o împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole (copie şi original).
Sumele plătite către beneficiari şi returnate în contul APIA de către bănci/Poşta Română sunt postate pe site-ul APIA. Pentru aceste cazuri, beneficiarii/moştenitorii de drept ai rentierilor decedaţi, în funcţie de motivul returnării sumei, vor clarifica cauza returnării sumei cu Centrul judeţean al APIA sau al Municipiului Bucureşti unde s-a vizat carnetul de rentier.