Top 5 greșeli pe care le fac femeile când vor să rămână însărcinate
A rămâne însărcinată pare a fi ceva natural, care se întâmplă fără prea mult efort. În fapt, lucrurile nu se petrec tocmai în acest mod, multe femei confruntându-se cu o nereușită a conceperii unui copil.
Când o femeie își dorește cu adevărat să devină mamă și nu reușește, acest lucru poate fi un proces obositor și stresant. Cu toate acestea, există anumite acțiuni pe care femeile le fac într-un mod eronat ce pot influența apariția sarcinii.
Ceea ce nu știu foarte multe femei, este faptul că obiceiuri relativ banale, precum fumatul activ sau pasiv sau necunoașterea datei de ovulație pot fi factori care pot influența conceperea unei sarcini, ne explică medicul Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital. Iată care sunt principalele greșeli pe care le fac femeile vând vor să rămână însărcinate:
1.Fumezi activ sau pasiv
Pe lângă faptul că este dăunător pentru sănătatea ta generală, fumatul – inclusiv fumatul pasiv – poate reduce fertilitatea la femei, așa că este o greșeală să continui acest obicei în timp ce încerci să rămâi însărcinată. Iar dacă a avut loc conceperea, este o idee bună să renunți, deoarece fumatul în timpul sarcinii poate restricționa aportul esențial de oxigen al bebelușului. De asemenea, este posibil ca fumatul să afecteze și fertilitatea masculină.
2.Nu știi când are loc perioada de ovulație
„Ovulația este o parte importantă a ciclului reproductiv feminin, unde ovarul eliberează ovulul ajuns la maturitate. Odată eliberat, ovulul este transportat prin trompa uterină și pregatit pentru a fi fecundat sau fertilizat. În mod normal, ciclul menstrual normal este cuprins între 28-30 de zile. Aceste zile sunt numerotate pornind de la prima zi de menstruație și prima zi a următoarei menstruații”, dr.Silviu Iștoc.
Daca ai un ciclu menstrual de 28 de zile, scazi 14 zile. Acea a 14-a zi este ziua cea mai fertilă a lunii, în care ești la ovulație. Dacă ciclul menstrual este de 30 de zile, înseamnă că a 16-a zi este cea a ovulației. Astfel, ține cont de cea mai fertilă perioadă și înearcă să nu o ratezi!
3.Încercați să concepeți doar în ziua ovulației
Când vine vorba de încercarea de a concepe, sincronizarea este totul, dar asta nu înseamnă că ai o singură șansă pe lună să aduci pe lune un copil! Când ovulezi, ovulul eliberat poate supraviețui în trompele uterine timp de 12 până la 24 de ore. Acolo, se poate întâlni cu lichidul seminal disponibil, care poate trăi, de obicei, în corpul unei femei timp de aproximativ trei zile. Aceasta înseamnă că fereastra ta fertilă are potențial de șase zile – cele patru zile care au precedat ovulația, ziua în care ovulezi și ziua următoare. Dintre acestea, ești cel mai fertiă în timpul celor două până la trei zile înainte de ovulație și în ziua ovulației în sine.
4.Aștepți prea mult pentru a vedea un specialist
Dacă ciclul tău este mai scurt de 25 de zile sau mai lung de 35 de zile, dacă ai menstruații foarte dureroase sau abundente sau dacă ai avut o infecție pelvină semnificativă în trecut, este o idee bună să te duci la medic din timp pentru a face analize chiar înainte de a încerca să concepi un copil. Un medic specialist îți va spune exact care ar fi posibilele cauze ale unei întârzieri de sarcină.
5.Presupui că „problema” este doar la tine
Multe cupluri își concentrează investigația privind fertilitatea asupra femeii, însă în 40% din cazuri, problemele de fertilitate pot fi de fapt atribuite bărbatului. Astfel, dacă nu ai rămas însărcinată după un an de încercări și ai sub 35 de ani, ar trebui să mergeți amândoi la medic. Partenerul tău va avea probabil nevoie de o analiză a materialului seminal pentru a exclude orice problemă din partea lui.
Cu toate acestea, nu trebuie sa te descurajezi. De asemenea, o alimentație sănătoasă, obiceiurile sănătoase, stilul de viață sunt factori care joacă un rol important in a concepe un copil. Ai grijă de tine și corectează cât mai mult din greșelile enumerate mai sus.
Silviu Iștoc este șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital și coordonator al Compartimentului pentru Sarcină Incipientă. Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Iștoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România, să aducă pe lume copii sănătoși; mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenții chirurgicale noninvazive pentru restabilirea fertilității.