Uleiul, cartofii și gazele naturale s-au scumpit cel mai mult anul acesta
Gazele naturale, cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la serviciile de transport aerian, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
În intervalul noiembrie 2020 – noiembrie 2021, preţurile la gaze naturale au urcat cu 49,42%, la uleiul comestibil cu 28,17% şi la combustibili cu 25,55%.
În ceea ce priveşte alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil – 28,17% şi cartofii, care au înregistrat scumpiri de 22,55%. De ieftinit nu s-a pus problema nici măcar o dată, anul acesta. La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la gaze naturale – 49,42% şi combustibili – 25,55%, fără a se consemna ieftiniri.
Energia electrică, mai scumpă cu 8,14%
Energia electrică s-a scumpit în noiembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi faţă de începutul anului cu 8,14%, iar comparativ cu luna anterioară s-a ieftinit cu 12,2%.
În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri au fost consemnate la alte servicii (plus 7,01%), cele de apă, canal, salubritate (6,88%) şi serviciile poştale (5,53%). Serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 0,94%.
De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la apă, canal, salubritate (7,09%), la alte servicii (7,02%), şi serviciile poştale (5,53%). Serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 21,85%.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,8% în luna noiembrie 2021, de la 7,9% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,49%, mărfurile alimentare cu 6,10%, iar serviciile cu 4,09%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).