Octavian Jurma, îngrijorat de Omicron: Școlile ar putea începe online după sărbători, măcar o săptămână
Ocatvian Jurma a tras un semnal de alarmă privind varianta Omicron și posibilitatea apariției unui val cinci după sărbătorile de iarnă.
Epidemiologul a declarat, în această dimineață, că momentan nu sunt motive să credem că varianta Omicron a COVID-19 ar putea fi mai blândă.
„Dacă e pe jumătate mai puțin agresivă, dar se răspândește mai repede, atunci vom avea mai multe decese. Este acest joc între agresivitate și răspândire”, a declarat epidemiologul.
De asemenea, expertul a vorbit și despre posibilitatea închiderii școlilor timp de două săptămâni, după Sărbători, pentru a evita, astfel, transmiterea și, mai ales, răspândirea COVID-19. Decizia este suținută și de alți experți în sănătate publică.
„Este și concluzia la care am ajuns și eu uitându-mă la profilul curbei epidemiologice de la începutul anului, când am avut un vârf. Acest vârf nu a putut să fie un val pentru că am avut școlile închise. Închiderea școlilor a amânat valul cu o lună (…)”, a spus Jurma.
Întrebat dacă, mergând pe această ipoteză, este posibil să se amâne vârful valului 5, epidemiologul a răspuns:
„S-ar putea să fie impactul mai mic pentru că oamenii ar putea să vadă dacă vorbim de o variantă mai blandă. Momentan nu avem motive să credem că ar fi mai blandă.
În Anglia, am văzut că numărul de spitalizări au început să crească, mai ales în zona Londrei. Acolo, infectările cu noua variantă sunt deja la aproximativ 40%.
Deci e prematur să tragem concluzia că va fi mai puțin agresivă. Dacă e pe jumătate mai puțin agresivă, dar se răspândește mai repede, vom avea mai multe decese. Este acest joc între agresivitate și răspândire. De aceea nu avem motive să ne relaxăm. De aceea tot mai multe țări iau măsuri de precauție. Măcar prima săptămâna după Sărbători nu ar fi o problemă să se înceapă online”, a concluzionat Octavian Jurma.
Reacția sa vine după ce mai mulți experți în sănătate publică și-au exprimat părerea că școlile trebuie închise două săptămâni imediat după sărbătorile de iarnă. Mai exact, unitățile de învățământ vor fi un mijloc de răspândire a virusului după petrecerile de Crăciun și Revelion. De altfel, vom asista la o creștere a numărului de cazuri.
Reamintim faptul că, la noi în țară, sunt deja 8 cazuri confirmate cu Omicron și alte probe în curs de secvențiere. În plus, specialiștii avertizează că numărul morților din valul cinci va fi mai mare decât cel din valul patru.