Scandalul dintre soţii Şoşoacă şi jurnaliştii italieni: Reacția MAE

Publicat: 14 dec. 2021, 18:07, de Mădălina Bălăceanu, în ESENȚIAL , ? cititori
Scandalul dintre soţii Şoşoacă şi jurnaliştii italieni: Reacția MAE
MAE

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, cu privire la scandalul dintre soţii Şoşoacă şi jurnaliştii italieni, că partea italiană a cerut ambasadorului României la Roma informaţii referitoare la măsurile adoptate, în urma incidentului, iar diplomatul român a transmis că „a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii”.

„Totodată, şeful misiunii diplomatice a subliniat că România rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertăţii presei, un pilon important al democraţiei şi al statului de drept, iar acest incident izolat nu trebuie să afecteze caracterul solid al relaţiei bilaterale între România şi Italia, opinie împărtăşită şi de partea italiană”, mai arată MAE, în comunicatul de presă.

De asemenea, Guvernul a transmis, marţi, prima reacţie, după scandalul dintre familia Şoşoacă şi jurnaliştii italieni. Executivul condamnă „cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor”, iar premierul consideră inacceptabil acest incident.

Şi Poliţia Capitalei a transmis, în urma afirmaţiilor jurnaliştilor italieni implicaţi în scandalul cu senatoarea Diana Şoşoacă şi soţul acesteia, că procedurile au fost respectate, iar reprezentanţii Ambasadei Italiei au fost prezenţi la demararea activităţilor de cercetare şi au asigurat translatorul.