Răzvan Burleanu a anunțat care este primul meci de fotbal din România care va beneficia de VAR (Video)
Primul meci de fotbal din România care va beneficia de arbitraj video (VAR) va fi Supercupa României. Partida este pogramată în luna iunie a anului viitor, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
„Tot planul propus a fost implementat până acum, nu avem nicio zi de întârziere. Toţi cei trei parteneri, FRF, LPF şi deţinătorul de drepturi TV, şi-au respectat toate angajamentele, astfel încât în luna ianuarie putem trece la următoarea fază, pentru că până acum am parcurs perioada de pregătire offline a arbitrilor. Aşadar din luna ianuarie vom avea meciuri live, dar fără contact cu arbitrul din teren, iar în luna aprilie vor fi primele meciuri în care VAR-ul va fi testat în integralitatea sa. Pot să spun azi cu certitudine că primul meci care va beneficia de arbitrajul video va fi Supercupa României, din luna iunie 2022. Şi că sută la sută toată ediţia 2022-2023 a Ligii I va beneficia de asistenţă video. Există şi scenariul pentru folosirea VAR şi la finala Cupei României din 19 mai, dar nu avem acum toate elementele de garanţie în ceea ce priveşte validarea FIFA„, a declarat Burleanu.