Nicolae Ciucă: Este momentul să instrumentalizăm partea de proiecte europene pentru a mări capacitatea de absorbție
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Craiova, că la nivel guvernamental s-a discutat despre mărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene la nivel naţional, explicând că este nevoie de o descentralizare în acest sens.
„Am discutat detaliat în guvern că este momentul ca să instrumentalizăm partea aceasta de proiecte europene, astfel încât să putem să mărim capacitatea de absorbţie la nivel naţional, pentru că avem tot ceea ce înseamnă buget şi plan pentru aceste fonduri. Din păcate, absorbţia nu a fost cea pe care ne-am fi dorit să o avem. Atunci discuţiile sunt legate dacă există o centralizare excesivă a componentei de proiectare şi coordonare, monitorizare şi execuţie a acestor proiecte şi dacă nu care cumva este bine să procedăm la descentralizare şi să autorizăm ca la nivel regional, la nivel local să poată să fie preluată din această presiune a activităţilor legate de partea de proiectare, de concept şi de execuţie„, a spus Ciucă într-o conferinţă de presă.
Referindu-se la PNRR, prim-ministrul a arătat că se doreşte ca o parte dintre aceste proiecte să fie preluate la nivel regional.
„De altfel, le spuneam că prin ordonanţa de urgenţă pe care am aprobat-o legată de PNRR am urmărit ca, prin reglementare, să se descentralizeze o parte din aceste proiecte, cel puţin pe educaţie, domeniul sănătate şi social să poată să fie preluate şi de autorităţile regionale şi în felul acesta să facilităm absorbţia de fonduri europene„, a explicat premierul.
Nicolae Ciucă a fost prezent, joi, la semnarea acordului pentru extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova, proiect finanţat din fonduri europene.
„Este cât se poate de clar că era nevoie de această modernizare. Faptul că s-a reuşit ca proiectul să fie susţinut din fonduri europene, aproximativ 400 de milioane sunt bani europeni, este de asemenea important pentru că în ultima perioadă se discută foarte mult despre PNRR. (…) Voi sublinia din nou că el reprezintă doar o parte din ceea ce înseamnă beneficiul fondurilor europene, în sensul în care, şi de nu au fost cuprinse (…) o parte dintre obiectivele pe care şi le-au propus autorităţile locale, celelalte pot fi accesate prin fondurile operaţionale şi cele de coeziune„, a mai spus Ciucă.