Uniunea Europeană: Adio finanțări pentru noi conducte de petrol și gaze
Potrivit DPA, Uniunea Europeană intenţionează ca în viitor să înceteze să mai finanţeze noi conducte de petrol şi gaze, pe măsură ce se reorientează spre promovarea surselor de energie care sunt mai puţin dăunătoare.
La mijlocul acestei săptămâni, negociatorii statelor membre UE şi cei ai Parlamentului European au ajuns la un acord cu privire la o revizuire a Regulamentului pentru reţelele transeuropene de energie (Regulamentul TEN-E), care vizează decarbonarea şi interconectarea infrastructurilor.
Acest regulament revizuit stabileşte noi priorităţi în producţia de energie pentru a atinge obiectivele climatice ale UE, în ideea promovării reţelelor electrice, liniilor spre parcurile eoliene off-shore precum şi a gazelor prietenoase cu mediul cum este hidrogenul.
Totodată, noile proiecte care vor utiliza în exclusivitate petrolul sau gazele naturale ar putea să nu mai primească sprijin de la UE în viitor, urmând ca finanțarea să fie făcută prin intemediul aşa-numitelor Proiecte importante de interes european comun (PIIEC), care pot fi aprobate mai rapid şi susţinute cu bani de la UE.
Dar acest acord la care au ajuns negociatorii statelor membre UE şi cei ai Parlamentului European trebuie să fie confirmat de Consiliul European şi Parlamentul European, însă acest pas este considerat o simplă formalitate.
Mai trebuie precizat faptul că în luna noiembrie a acestui an, Comisia Europeană a prezentat o nouă listă de a Proiectelor de Interes Comun în domeniul infrastructurii energetice trans-europene, listă pe care se află şi mai multe proiecte din România.
Cu toate acestea, lista include şi proiecte din domeniul gazelor naturale, cum este cea de a doua fază a proiectului BRUA, ceea ce a generat critici din partea ONG-urilor de mediu deoarece aceste proiecte pot fi finanţate cu fonduri de la UE, chiar dacă gazele naturale sunt un combustibil fosil care emite gaze cu efect de seră.