Cine este de vină pentru incendiul din Constanța? Doi copii dau vina unul pe altul
Doi minori sunt în prezent suspectați de incendiul devastator care a avut loc, joi, în Constanța. Cei doi copii nu-și recunosc fapta și dau vina unul pe altul.
Un adolescent de 15 ani a fost reținut pentru distrugere și vătămare corporală. Acesta este acuzat că a incendiat subsolul unui bloc din Constanța. Prietenul său în vârstă de 13 ani a fost lăsat în libertate. Cei doi minori au recunoscut însă la audieri că s-au jucat cu focul în parcarea blocului.
Imprudența lor a dus la distrugerea a zeci de mașini și apartamente și la evacuarea, în miez de noapte, a sute de oameni. Cei doi minori au recunoscut că erau acolo când a fost incendiată parcarea, dar au dat vina unul pe celălalt.
Minorul de 13 ani a fost lăsat să plece acasă, în schimb cel de 15 ani a fost reținut pentru distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă.
Vineri, el va fi prezentat unei comisii în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru stabilirea discernământului. Dacă se va ajunge la concluzia că a avut discernământ în momentul comiterii faptei, va răspunde penal.
Minorii au fost identificați și duși la audieri după ce polițiștii au analizat imagini de pe camere de supraveghere în care se vedea cum doi băieți fug din parcarea subterană a blocului, iar la scurt timp după aceea a avut loc o explozie.
În urma incendiului de la Constanța au ars 35 de apartamente și 37 de mașini.