Mandat de percheziție pentru telefonul actorului Alex Baldwin
Poliția a obținut mandat de percheziție pentru telefonul actorului Alex Baldwin. Este vorba despre cazul morții directoarei de imagine Halyna Hutchins.
Actorul Alec Baldwin a tras cu un pistol de recuzită la filmări și a ucis-o pe regizoare, scrie BBC. Halyna Hutchins a murit, iar regizorul Joel Souza a fost rănit. Actorul susține în continuare că nu a apăsat pe trăgaci.
Mandatul de percheziție a fost emis de un tribunal din Santa Fe, New Mexico, statul unde au avut loc filmările. Incidentul a avut loc în luna octombrie.
„Telefonul ar putea conține probe care ar putea fi relevante pentru investigație”, potrivit mandatului.
Anchetatorii au cerut confiscarea telefonului lui Alec Baldwin. Ei vor să vadă mesajele, mailurile, istoricul de navigare pe internet și orice alte informații stocate în dispozitiv.
Decizia tribunalului vine la două săptămâni după ce actorul a dat primul interviu legat de incident. Acesta a declarat că el nu a apăsat trăgaciul, însă arma s-a descărcat.
„N-aş îndrepta niciodată o armă către cineva şi apoi să apăs pe trăgaci. Niciodată”, a spus actorul.
El a mai adăugat că va coopera cu autoritățile care investighează cazul.