09:23 • ACTUALITATE
Un cuplu cu un bebeluș de opt luni, salvați după ce au rămas blocați pe masivul Ceahlău
Un bărbat și o femeie din București, împreună cu bebelușul lor de 8 luni, au fost recuperați de salvamontiștii nemțeni, sâmbătă, după ce au rămas blocați într-o zonă viscolită a masivului Ceahlău.
Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că tinerii au urcat pe traseul „Lutu Roşu”, iar în zona „Detunatele”, viscolul și-a spus cuvântul.
„Cei doi turişti au ajuns într-o zonă expusă la viscol unde temperatura resimţită era de minus 10 grade Celsius.
Au găsit pe unul dintre indicatoare numărul Dispeceratului Naţional Salvamont şi au solicitat ajutor. Un salvamontist din echipa care a ajuns la ei a luat bebeluşul şi i-a aplicat patch-uri termice. Cei trei au fost transportaţi în siguranţă la Cabana Dochia. Nici măcar nu aveau cazare şi am vorbit noi cu proprietarul cabanei pentru a le oferi cazare”, a declarat, pentru Agerpres, Raul Papalicef.