Honda și-a anunțat retragerea din Campionatul Mondial de Formula 1
Constructorul japonez Honda, care motorizează echipele Red Bull şi AlphaTauri, a anunţat că se va retrage din Campionatul Mondial de Formula 1 la finalul sezonului 2021.
Honda a aruncat bomba în timpul unei conferinţe de presă desfăşurate vineri dimineaţă la sediul său din Tokyo, scrie Motorsport.com, adăugând că, după un sezon în care Red Bull nu a obţinut succesul pe care îl spera în lupta pentru titlu, japonezii au ales să nu mai prelungească acest parteneriat dincolo de 2021.
Producătorul nipon a revenit în Formula 1 în 2015, alături de McLaren, dar a suportat ani de frustrare, în timp ce se lupta să facă faţă tehnologiei complicate a motoarelor turbo hybrid.
Parteneriatul său cu team-ul britanic s-a încheiat la finele sezonului 2017, Honda orientându-şi ulterior eforturile către Toro Rosso, înainte de a începe colaborarea cu Red Bull, anul trecut.
Relaţia cu austriecii a început bine, cu un podium în etapa de deschidere din Australia, înainte de a obţine victorii în Austria, Germania şi Brazilia. Anul acesta, olandezul Max Verstappen a obţinut un nou succes, în cea de-a doua cursă de la Silverstone, în timp ce francezul Pierre Gasly a produs o mare surpriză impunându-se în Marele Premiu al Italiei, la bordul unui monopost AlphaTauri.
Dar, în ciuda acestor succese, ambiţiile Honda a câştiga campionatul, la care s-a adăugat îngrijorarea cu privire la costurile de realizare a unui proiect în Formula 1, au făcut ca viitorul companiei nipone în Marele Circ să nu fie asigurat pe termen lung, adaugă Motorsport.com
Pentru a-şi motiva decizia de retragere, Honda a precizat că „trebuie să îşi direcţioneze resursele în cercetare şi dezvoltare în domeniile viitoarelor unităţi de putere şi tehnologii energetice (…), care vor fi nucleul tehnologiilor fără emisii de carbon”.