Crăciun 2021: Nașterea Domnului – Sărbătoarea sfântă care aduce lumina în sufletele creștinilor

Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, care se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.

Nașterea Domnului Iisus Hristos sau Crăciunul este sărbătoarea creștină celebrată în 25 decembrie. Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numită în popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca ÎI, .1-21). Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștina, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștele sau Rusaliile, a căror origine stă în legătura cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

Despre naşterea lui Iisus Hristos vestesc cei patru Sfinţi Evanghelişti, iar relatările lor se completează prezentând diferite aspecte ale acestui eveniment, al venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Cu privire la toţi cei patru Evanghelişti, fiecare dintre ei arată un întreg desăvârşit, dar în aceeaşi măsură, se întregesc unul pe celălalt, tot aşa cum o stea întregeşte o alta, tot aşa cum vara întregeşte primăvara, şi iarna, toamna, spune Sfântul Nicolae Velimirovici (http://www.voscreasna.com).

„Naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt”, arată Sfântul evanghelist Matei (Matei 1, 18, 19, 20). Sfântul evanghelist Luca reia cuvintele Sfântului Arhanghel Gavriil către Sfânta Fecioară Maria spunând: „Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său” (Luca 1, 28-32).

06:19, 19.11.2024 • TEHNOLOGIE

Crăciun la minut: bradul gata în 60 de secunde

08:13, 15.11.2024 • Religie

A început postul Crăciunului. În ce zile e dezlegare la pește

În Betleem, Mariei i s-au împlinit zilele ca să nască

Sfântul evanghelist Ioan precizează însă şi de ce Fiul lui Dumnezeu S-a zămislit şi S-a născut mai presus de firea omenească, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara. Căci „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu S-a născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 12-13).

Despre naşterea Lui Hristos, Evanghelia după Luca spune că a avut loc în al 14-lea an al domniei cezarului Octavian August (31 î.Hr.-14 d. Hr.), pe când guvernator al Siriei era Quirinius. În acel timp, Galileea, cu Nazaretul în care locuiau Sfânta Fecioară Maria şi Dreptul Iosif, şi Iudeea erau conduse de regele Irod cel Mare, supus al romanilor.

Aproape de termenul la care pruncul urma să se nască, Maria şi Iosif au plecat în Betleem (cetatea Regelui David), pentru că autoritatea romană a dispus efectuarea unui recensământ, iar fiecare trebuia să se înscrie în locul din care era de neam, iar Sfântul şi Dreptul Iosif era din neam împărătesc, descendent al Regelui David.

Îngerii au vestit

„Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 7-14).

Îngerii au vestit că Cel născut era Domnul împăcării lui Dumnezeu cu oamenii şi a oamenilor între ei. Din Betleem Sfânta Familie a fugit în Egipt de teama regelui Irod; iar din Egipt, înştiinţaţi de îngerul Domnului, Maica Domnului cu pruncul şi cu Dreptul Iosif s-au întors în pământul lui Israel, mergând pe ţărmul Mării Mediterane. Au venit în Galileea, în Nazaret, acolo unde a fost trimis îngerul Gavriil să-i aducă Sfintei Fecioare vestea cea bună, că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu, ca să se împlinească cuvântul lui Dumnezeu: „Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei 2, 23). În Nazaretul Galileii s-a stabilit Familia Sfântă. De aici a plecat Iisus Hristos la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat de Sfântul Proroc Ioan.

După botez şi ispitirea Lui, în pustiul Karantania, părăsind Nazaretul, Iisus a venit şi a locuit la Capernaum, lângă mare, de unde Şi-a început activitatea publică. (surse: „Dicţionar al Noului Testament”, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995, „Predici la Praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, 1996)

La început era deosebire între creștinii din Apus și cei din Răsărit

În mentalitatea creștina primitivă, moștenită de la lumea veche, accentul se punea pe ziua morții și a învierii divinităților adorate, iar nu pe ziua nașterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat mai tot în jurul morții și al învierii Sale. Calendarele creștine păstrează de asemenea în amintirea posterității, nu datele nașterii mucenicilor și ale Sfinților, ci datele morții lor. De aceea, Nașterea Domnului este considerată în general că o sărbătoare de origine mai nouă decât Pastile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente până pe la sfârșitul secolului III, când – după o tradiție consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Dioclețian și Maximian, o mare mulțime de creștini au pierit arși de vii într-o biserica din Nicomidia, în care ei se adunaseră să prăznuiască ziua Nașterii Domnului.

Deși sărbătorită în toată lumea creștina, totuși, la început era deosebire între creștinii din Apus și cei din Răsărit, în ceea ce privește dată acestei sărbători. Astfel, în Apus, cel puțin de prin sec. III, Nașterea Domnului se serba, ca și azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiții, după care recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sf.Evanghelist Luca ne spune că s-a întâmplat Nașterea Domnului (Luca ÎI, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fondarea Romei). După Sf. Ioan Gură de Aur, tradiția aceasta este foarte veche la Roma și acolo, spune el, Nașterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Cam același lucru afirmă, puțîn mai târziu, și Fericitul Ieronim, într-o cuvântare ținută de el la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie; convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche și universală.

După Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixează ziua nașterii Domnului în ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este că în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului IV, Nașterea Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie. Această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practică răsăriteana se întemeia pe tradiția că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeași zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea că la 30 ani (Luca III, 23).

Convingere veche și universală

De fapt însă, atât în Orient cât și în Occident Nașterea Domnului a fost serbată de la început la aceeași dată, în legătură cu aceea a solstițiului de iarnă, numai că orientalii au fixat-o, după vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcție de dată exactă la care cădea atunci solstițiul, adică la 25 decembrie. Se consideră că sărbătoarea Nașterii s-a despărțit pentru prima dată de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a ținut cu acel prilej celebra predică festivă, care va servi mai târziu că izvor de inspirație imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nașterii („Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L !…”). Peste câțiva ani, se introducea dată de 25 decembrie, pentru prăznuirea Crăciunului, și la Antiohia, după cum dovedește Omilia la Nașterea Domnului, ținută la Antiohia de Sf. loan Gură de Aur în 386, și amintită mai înainte. În Constituțiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfârșitul, secolului IV, Nașterea Domnului e numărată că cea dintâi dintre sărbători, recomandându-se serbarea ei la 25 decembrie. La fixarea zilei de 25 decembrie că dată a sărbătorii Nașterii Domnului, s-a avut în vedere probabil și faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstițiului de iarnă (22 decembrie), potrivit crestiortodox.ro.

După Sf. Ioan Gură de Aur, tradiția aceasta este foarte veche la Roma și acolo, spune el, Nașterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Cam același lucru afirmă, puțin mai târziu, și Fericitul Ieronim, într-o cuvântare ținută de el la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie: convingerea că în această zi S-a născut Hristos, spune el, este veche și universală.

Vă dorim Crăciun luminat alături de cei dragi!