Sindicatele din industria alimentară solicită ca orele suplimentare să fie considerate vechime în muncă

Publicat: 23 dec. 2021, 13:15, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Sindicatele din industria alimentară solicită ca orele suplimentare să fie considerate vechime în muncă

Sindicaliștiii din industria alimentară cer să fie revizuită legislaţia privind sistemul unitar de pensii, astfel încât să fie luate în calculul vechimii în muncă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, și orele suplimentare fiscalizate prestate de angajaţi, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta).

Solicitarea a fost adresată Guvernului, Ministerului Muncii, dar şi grupurilor parlamentare. Concret, este vorba de modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a Legii nr. 53/2003 referitoare la Codul muncii.

„Pentru clarificarea acestui demers, precizăm că pentru participanţii la sistemul unitar de pensii publice cele două elemente luate în calcul pentru asigurarea eligibilităţii la acest sistem sunt stagiul de cotizare, conform art. 16-19 din Legea 263/2010, şi vechimea în muncă definită de art. 16, alin. 5, din Legea 53/2003. Astfel, veniturile angajaţilor, inclusiv cele din prestarea orelor suplimentare, sunt impozitate conform art. 138 din Legea 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu 25%, dar fără a fi luate însă în calculul vechimea în muncă. Considerăm imperios, pentru respectarea principiului echităţii sociale, includerea în baza de calcul pentru stabilirea vechimii în muncă/stagiului de cotizare (conducând la reducerea vârstelor standard de pensionare) a orelor suplimentare fiscalizate, cu atât mai mult cu cât actualul sistem public de pensii asimilează stagiul de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate conform art. 49, alin. 1-4, Legea 263/2010”, se menţionează în comunicat.

Sindalimenta mai arată că în mediul privat orele suplimentare sunt plătite prin adăugarea unui spor la salariu de minimum 75% sau conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate.

Aceste ore sunt prestate cu regularitate pe durata întregului an, iar, din lipsă de personal ori din cauza factorului de sezonalitate, nu pot fi compensate cu timp liber, conducând la o suprasolicitare a salariatului care, în mod constant, lucrează peste durata normală a timpului de muncă de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână, aşa cum este definită de art. 112 alin. 1 din Legea 53/2003, arată sindicaliştii din industria alimentară.

„Angajatorii care nu-şi pot normaliza condiţiile de muncă sunt obligaţi să-şi încadreze personalul în condiţii deosebite sau speciale de muncă (Legea 263/2010, anexele 2 şi 3), în mod similar apărând necesară şi firească recunoaşterea suprasolicitării prin prestarea pentru perioade îndelungate de timp şi în mod constant a orelor suplimentare, cu impact direct asupra sănătăţii angajaţilor, privaţi de perioadele necesare pentru refacerea capacităţii de muncă, dar şi cu impact asupra vieţii private”, se precizează în document.

În acest moment, România este pe locul 22 din 27 de state membre UE în ceea ce priveşte productivitatea nominală a muncii pe persoană angajată, alături de Grecia, cu o valoare care reprezintă doar 72,9% din media UE calculată la paritatea puterii de cumpărare standard, susţine Federaţia, care citează date Eurostat.