A doua zi de Crăciun: De unde puteți afla secretele Casei Albe și ale Air Force One
B1 TV continuă și de Sărbători seria documentarelor de calitate cu care și-a obișnuit telespectatorii. Astfel, în cea de-a doua zi de Crăciun sunt programate două incursiuni extrem de interesante în secretele Casei Albe și ale avionului prezidențial american, Air Force One, iar în a doua seară a noului an telespectatorii pot vedea un document TV de referința pentru istoria modernă a României, ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”.
În a doua zi de Crăciun, postul B1 TV va difuza două documentare în premieră, ”Secretele Casei Albe” și ”Secretele Air Force One”. Telespectatorii vor avea ocazia de a vedea imagini exclusive din interiorul celebrului avion prezidențial al Statelor Unite, dar și lucruri necunoscute despre Casa Albă, o adevărată fortăreață. De asemenea, în cadrul acestor documentare vor fi și imagini inedite cu președinții Statelor Unite, de la Roosevelt și JFK, până la Barack Obama.
O serie de videograme
Rolul serviciilor secrete în protejarea acestor obiective este un alt subiect prezentat pe larg în cele două documentare. Secretele Casei Albe îl puteți vedea duminică, 26 decembrie, de la ora 19:00, iar Secretele Air Force One, tot duminică, de la ora 20:00
”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, un documentar în regia lui Andrei Ujică, prezentat și la cele mai mari festivaluri de profil din lume, este un film ce prezintă viața și ascensiunea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, dar și ultimele zile ale regimului comunist. Telespectatorii vor putea vedea imagini inedite cu fostul dictator, documentarul fiind alcătuit doar din imagini de arhivă, o serie de videograme, fie alături de mari lideri ai lumii, fie în timpul cunoscutelor vizite pe șantiere și în fabricile României, dar și imagini de la parade și alte evenimente dedicate lui Ceaușescu. Acest documentar îl puteți vedea duminică, 2 ianuarie, de la ora 19:00