49 de copii sunt internați în spitale, infectați cu Covid-19
Un număr de 2.379 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 49 sunt copii, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Conform GCS, la terapie intensivă sunt internaţi 443 de pacienţi, dintre care patru sunt copii. Dintre pacienţii internaţi la ATI, 42 au certificat care atestă vaccinarea anti-COVID.
Potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.333 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 316 în Bucureşti.
Pe teritoriul României, 8.335 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.595 în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 106.230 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată 55.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 760 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
872 de amenzi pentru încălcarea regulilor pandemiei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 872 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 518.550 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează GCS.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, sâmbătă a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 352 din Codul penal.
Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare, precizează GCS.
București și Iași, zonele cu cei mai mulți infectați
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 67 şi judeţul Iaşi – 30, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În judeţele Argeş, Covasna, Giurgiu, Olt, Sibiu, Tulcea nu au fost înregistrate cazuri noi, iar în judeţele Braşov, Satu Mare şi Teleorman – câte un caz.
În Bucureşti s-au înregistrat 67 de cazuri noi, incidenţa fiind de 0,61 la mia de locuitori, la fel ca în ziua precedentă.