Rosa del Azafrán sau şofranul care a născut fiesta

Nu am ştiut, mărturisesc, că şofranul, unul dintre condimentele folosite şi în unele reţete româneşti, este, pe lângă faptul că un kilogram costă cât o parcelă bunişoară de teren agricol de pe la noi, de-a dreptul venerat pe alte meleaguri. De exemplu, în Spania, în orăşelul Consuegra, are loc în fiecare an, chiar un festival al şofranului.

Migală şi trudă

Nu demult, o prietenă care s-a nimerit în zona orăşelului Consuegra prin octombrie, mi-a povestit, încântată, despre minunăţia numită şofran. Practic, ce cumpărăm noi de la magazin cu pretenţie de şofran – desigur, la un preţ accesibil, ca pentru aproape toate condimentele – n-are nimic de-a face cu veritabilul şofran. Printre toate substanţele din compoziţie, e pierdut pe acolo şi niţel şofran. Pentru că – uimitor, dar adevărat – pentru un kilogram de şofran este nevoie de peste 1.500.000 de flori de acest fel, de la care se recoltează doar staminele.

Este, de fapt, o muncă manuală, dacă nu titanică, aşa cum îmi vine să zic, măcar copleşitoare, care implică multă răbdare, atenţie şi dedicaţie. Câţi dintre noi avem stare şi dispoziţie, în condiţiile în care viaţa ne aleargă hai-hui zi şi, uneori, noapte, să luăm fir cu fir la mână şi să scoatem din miezul florii fâşia de… să-i spunem, aur viu?

Şi, totuşi, spaniolii – aflu de la prietena mea că mai sunt şi alte naţii – fac acest lucru, trăiesc de pe urma florii de şofran, îşi câştigă pâinea cea de toate zilele scoţând stamine, ba, pentru că au simţit că asta e o chestie benefică, au transformat-o în sărbătoare şi, implicit, în atracţie pentru turişti. Pentru că, în octombrie, când culturile de şofran dau, ca să zicem aşa, în clocot, au organizat un mare eveniment: Fiesta de la Rosa del Azafrán.

Regină peste şofran

Punctul esenţial al fiestei îl constituie extragerea rapidă a staminelor. Florile de şofran au fost culese, desigur, cu mâna, şi tot cu mâna se scoate firicelul roşu, care e folosit apoi, după mai multe operaţiuni – prăjire, uscare – pentru condimentat, vopsit, dar şi ca medicament. Şofranul este apreciat atât pentru aroma sa deosebită, cât şi pentru coloritul special pe care îl conferă. Cea mai harnică, rapidă, pricepută dintre femeile participante la concurs – na, că tot femeile, îmi vine să zic! – este desemnată regină.

Desigur, a şofranului… Primeşte, ca orice regină veritabilă, şi o coroană. Toţi ai casei devin, astfel, suita sa. Şi, ceea ce este şi mai frumos, este faptul că reginele din mai multe zone unde se cultivă şofran se întrec apoi între ele, fiind desemnată cea mai bună dintre toate, la sfârşitul întrecerii.

Şofranul, cultivat doar prin bulbi, nu şi prin seminţe, este cunoscut de omenire încă de acum cinci mii de ani. A ajuns în Spania şi Europa adus de vechii mauri. El, pe lângă utilizarea sa în bucătărie, mai are şi calităţi curative. Se spune că poate preveni orbirea persoanelor vârstnice, este un eficient calmant pentru durerile de stomac, reglează disfuncţiile hormonale.

Şofranul este cel mai scump condiment din lume, doar ţările producătoare având cele mai mici preţuri. Dar, având un efect magnific, este folosit, ca parfumurile de calitate, doar în cantităţi infime. În doze mari, el poate fi toxic pentru cei care îl folosesc.