Importurile de gaze au crescut cu peste 68% în primele zece luni, în timp ce producția a urcat cu doar 0,4%
România a importat, în primele zece luni din 2021, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,283 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 68,4% (927.500 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de 6,005 milioane tep, fiind cu 0,4% (21.000 tep) peste cea din perioada ianuarie-octombrie 2020.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează pentru acest an o producţie de gaze de 7,4 milioane tep şi importuri de 2,32 milioane tep, în creştere cu 1,5%, respectiv cu 38% faţă de 2020.
Pentru 2022, CNSP prognozează o producţie de 7,475 milioane tep (plus 1%) şi importuri de 2,795 milioane tep (plus 20,5%).
Conform „Strategiei Energetice 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicate pe site-ul ministerului de resort, producţia de gaz natural a României va atinge un vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, şi apoi va scădea la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050.
Consumul final de gaz natural rămâne va constant între 2030 şi 2050, la nivelul de 68 TWh. Nivelul maxim al cererii este estimat în jurul nivelului de 73 TWh, iar nivelul minim, de la 63 TWh în 2030, la 47 TWh în 2050.