Caracatița roșie își întinde tentaculele peste funcțiile publice! ”Colecția” de sinecuri PSD
Finalul anului 2021 marchează revenirea social-democraților la guvernare, în pofida existenței unui premier liberal, peisajul nostru politic recăpătând nuanțele de mai ieri. Eliberat de Liviu Dragnea, fidel unei strategii de cucerire treptată a puterii, PSD este partidul dominant în Camere şi în Guvern. Din retorica despărţirii de fesenism nu a mai rămas, în acest decembrie 2021, decât amintirea unei succesiuni de promisiuni neonorate.
Complicitatea și clientelismul sunt temelia pe care se întemeiază acest partid- stat. Înrădăcinat în anii de ceauşism şi de post- comunism, fesenismul este, la mai mult de trei decenii de la 1989, suveran peste România,iar drumul către exercitarea puterii neîngrădite este larg deschis. Anul 2021 este poarta spre acest nou viitor ce readuce spre noi un trecut familiar. Deja social-democrații au început să plaseze în funcții tot felul de persoane dubioase.
Numire ”dubioasă” la Ministerul Dezvoltării
Monica Săsărman va fi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Asta după ce un an a condus ADI Gaz, structură din subordinea Consiliului Județean. Ca o ironie a sorții, în urmă nu cu mult timp, Monica Săsărman era unul dintre cei mai aprigi critici ai PSD-ului, din Consiliul Județean. Atunci era consilier județean al PNL.mMonica Săsărman pare să se fi apropiat de PSD chiar la petrecerea de Revelion 2019-2020. Liberalii au văzut-o în poze alături de social-democrați și i-au cerut demisia. Avocata s-a făcut că plouă și a lungit-o până i s-a terminat mandatul de consilier județean.Odată mandatul terminat, acesteia i s-a oferit un post călduț în fruntea ADI Gaz. A participat la un interviu…fiind însă singurul candidat. În anul în care Monica Săsărman prelua conducerea ADI Gaz, fiica sa, membră declarată PSD ajunge în Consiliul Local al municipiului Bistrița, tot pe listele PSD.
Abonată la sinecuri în guvernele PSD, ajunsă secretar general la Ministerul Economiei
Elena Petrașcu a fost numită marți de premierul Nicolae Ciucă în funcția de secretar general al Ministerului Economiei, potrivit decizie publicate în Monitorul Oficial. Elena Petrașcu, o abonată la sinecuri în fostele guverne PSD, a fost numită la cererea ministrului Economiei, Florin Spătaru (PSD). În 2018, ea a câștigat peste 600.000 de lei din funcții la stat. Elena Petrașcu este o obișnuită a funcțiilor de conducere la stat – fie în ministere, fie în companiile cu capital de stat. Ultimul său job a fost la Portul Constanța, unde a fost președinte al Consiliului de Administrație începând cu 2018. A fost dată afară în aprilie 2021 de ministrul Transporturilor de la acel moment, Cătălin Drulă, după ce două rapoarte ale Corpului de control, precum și o decizie în primă instanță aratău că numirea sa a fost făcută în urma unor vicii procedurale. Ea și-a început cariera de funcţionar al statului în 1997, când a ocupat postul de consilier juridic al Ministerului Transporturilor. A avansat treptat pe funcţii, fiind promovată mai ales în timpul guvernărilor PSD. În 2001, în perioada guvernului Năstase, ea a fost numită director general în Ministerul Transporturilor, funcţie deţinută până în 2007.
Un afacerist cu probleme cu legea, la șefia Prefecturii Vrancea
Omul de afaceri Victor Roman, fost consilier judeţean şi deputat PSD, actual preşedinte al organizaţiei PSD Adjud, va fi noul prefect al judeţului Vrancea. Victor Roman a fost propus să ocupe funcţia de prefect al judeţului Vrancea în cadrul unei şedinţe la care au participat parlamentarii, primarii şi consilierii judeţeni din Vrancea. Victor Roman este un om de afaceri vrâncean care deţine mai multe societăţi ce desfăşoară lucrări pe teritoriul judeţului şi care se ocupă de ani buni de deszăpezirea drumurilor judeţene din judeţul Vrancea. Roman a fost consilier judeţean două mandate, până în anul 2012 când a fost ales deputat. Nu a apucat să îşi termine mandatul deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a validat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate care a stabilit că, timp de 7 luni după preluarea mandatului, Victor Roman s-ar fi aflat în incompatibilitate deţinând în paralel şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. În urma deciziei instanţei, Victor Roman a avut interdicţie în a deţine o funcţie publică timp de 3 ani.
Autorul programelor economice ale PSD a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere la Fondul de Contragarantare
Economistul Cristian Socol, profesor universitar şi responsabil de programele economice în timpul guvernării PSD, a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare, cu o indemnizaţie lunară brută de 18.900 de lei, potrivit unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor din data de 10 decembrie. Socol a participat la elaborarea Programelor de guvernare din 2008, 2012, 2016, a programelor prezidenţiale din 2009, 2014 şi a programelor europarlamentare din 2009, 2014, 2019. Fondul Român de Contragarantare are ca acţionari Ministerul de Finanţe, cu 68% dintre acţiuni, şi Fundaţia Post-Privatizare, cu 32%. Fondul Român de Contragarantare (FRC) a fost înfiinţat în 2009 cu scopul susţinerii accesului la finanţare a IMM-urilor. FRC este o instituţie financiară specializată, având un capital de 400 mil.lei, iar obiectul principal de activitate este acordarea de contragaranţii la garanţiile oferite de fondurile de garantare împrumuturilor obţinute de IMM-uri de la instituţiile de credit din România.