O femeie cu două utere a născut gemeni: Fiecare bebeluș s-a dezvoltat separat în câte un uter
O femeie din Israel cu două utere a născut gemeni. Fiecare dintre copii s-a dezvoltat separat, în câte un uter.
Acest caz a fost prezentat joi de spitalul Ichilov din Telv Aviv, relatează publicația Haaretz. Mama gemenilor s-a născut cu două utere. Condiția sa medicală este cunoscută drept „uterus didelphys” (didelfie).
În cazul acestei femei, unul dintre utere este divizat pe mijloc, precizează un comunicat al spitalului. În astfel de circumstanţe, este foarte rar ca o mamă să nască gemeni. Conform medicilor, acest tip special de sarcină are o probabilitate de 1 la 1 milion.
Femeia în vârstă de 31 de ani a fost monitorizată cu atenţie în perioada de sarcină şi a născut prin cezariană la 35 de săptămâni. Ea a aflat că s-a născut cu didelfie abia când avea 20 de ani.
Înainte să rămână însărcinată, femeia a povestit că se temea ca nu cumva fetusul să crească în uterul drept, care este mai mic în cazul ei.
„La primul control al sarcinii, medicul aproape că a leşinat. A avut nevoie de 10 minute să-mi spună că am câte un embrion în fiecare uter”, a relatat ea.
Mama a mărturisit că și-a făcut mari griji în timpul sarcinii.
„Gemenii sunt drăguți, sunt grozavi și sunt sigură că vor fi cei mai buni frați și prieteni, chiar dacă abia s-au cunoscut”, a declarat ea.