Prezicerile șamanilor pentru 2022. Ce ne așteaptă în noul an
Șamanii din Peru au făcut tradiționalele incantații de final de an. Pentru anul 2022, predicțiile par să fie pozitive. Noul an se anunță a fi unul calm, conform șamanilor.
Vrăjitorii, şamanii şi clarvăzătorii sunt o realitate obişnuită în Peru, unde magia este folosită încă de pe vremea incaşilor pentru a prezice viitorul. Cu două zile înainte de sosirea anului 2022, grupul de șamani peruani și-au desfășurat ritualurile pe un deal din afara orașului Lima, pentru a face predicțiile anuale și pentru a ura noroc pentru anul care vine.
Cea mai așteptată predicție este cea în privința pandemiei, iar veștile par să fie bune. Coronavirusul rămâne printre noi, dar într-o formă ușoară, înainte de a „dispărea”, a prezis unul dintre șamani.
„Coronavirusul va rămâne printre noi, ca o parte a familiei. Va fi ceva mai blând, dar va trăi printre noi și, încetul cu încetul, va dispărea”, a declarat șamanul Walter Alarcón.
„Am făcut un ritual pentru a avea pace în întreaga lume și pentru ca pandemia să se termine și să se retragă din lume. Să nu mai afecteze ființele umane. Pandemia se va încheia în acest an. După ce am luat Ayahuasca (băutură indigenă) și San Pedro (un tip de cactus), am stabilit acest lucru”, a declarat un alt șaman.
În 2019, aceiași șamani spuneau și că 2020 va fi un an liniștit. Din punct de vedere al lockdownului adus de pandemie, anul 2020 a fost cu adevărat unul liniștit.
Veștile de la șamani sunt bune nu doar pe plan medical: ei prezic și o reducere a conflictelor și tensiunilor, inclusiv la granița Rusiei cu Ucraina, grație incantațiilor lor.
„Rusia vrea să invadeze un teritoriu din Ucraina, dar nu se va întâmpla. De aceea noi, șamanii, suntem aici, pentru a nu exista un război, o agresiune fizică”, a declarat șamanul Félix Roldán, potrivit Euronews.
Șamanii au efectuat ritualuri cu fotografii ale unor politicieni precum președintele american Joe Biden, președintele rus Vladimir Putin, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timp ce vindecătorii au folosit petale de flori și au suflat în cornul unui taur în timpul practicilor lor spirituale.