Omul Rovanei Plumb „avansat” președinte al Autorității pentru Digitalizarea României
Șefia Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) a fost nuca cea mai tare a negocierilor de anul trecut dintre liderii locali din PNL și ulterior între PSD și PNL, dar ieri a fost numit șef al acestei autorități de către premierul Ciucă o persoană nominalizată încă de pe vremea fostului prim ministru Cîțu.
Premierul Nicolae Ciucă l-a numit în funcția de președinte al ADR pe Cristian-Dragoș Vlad, directorul Direcției Coordonarea SMIS și IT de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Trebuie precizat că ADR ”este o instituție creată în anul 2020 pentru a realiza obiectivele ambițioase ale Guvernului în sfera transformării digitale a societății românești”.
Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că Cristian Dragoș Vlad a fost adus în acest minister de la Ministerul Dezvoltării pe vremea Rovanei Plumb și este bun prieten cu omul de încredere al acesteia, fostul polițist Bogdan Ionuț Dințoi, ajuns pe vremea Vioricăi Dăncilă șef al Departamentului Antifraudă (DLAF). De fapt, Vlad a lucrat cu Rovana Plumb și pe vremea când aceasta era ministru al Mediului în cabinetul Ponta.
O dovadă că între Vlad și Dințoi este o relație foarte strânsă este faptul că soția acestuia Ioana Ștefania Vlad a fost angajată la Fonduri Europene, dar a fost trimisă la plimbare de fostul ministru Marcel Boloș. Însă, după care a stat ceva timp pe la ANAP ea a ajuns acum director adjunct la DLAF.