Cum vrea Ministerul Energiei să crească producția de curent. În martie, au loc primele concursuri de proiecte pe eolian și solar
După ce de zece ani nu s-a mai dat drumul la unităţi noi de producere a energiei electrice în România, acum, prioritatea numărul unu pentru autorități a devenit crearea unor astfel de capacități. Un prim pas în acest sens constituie lansarea unor apeluri de proiecte pentru capacităţi noi, în luna martie, pe eolian și solar, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Acesta recunoaște că fluctuaţia preţului pe piaţă se va menține, până când în România nu vor apărea unităţi noi de producere a energiei electrice.
Cât privește fondurile pentu investiții, acestea ar putea să provină din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu finanţări de 1,6 miliarde de euro în energie, dar și din Fondul de Modernizare, care înseamnă peste 10 miliarde de euro.
„Vrem să dăm drumul, în martie, la 950 de megawaţi – concursul de proiecte pentru solar şi eolian, sunt 460 de milioane de euro. Apoi avem reţea de distribuţie de gaze naturale în amestec cu hidrogen, iar 400 de milioane, avem producţie de hidrogen, producţie de baterii, încurajarea celor care vor să producă panouri solare pentru că o să fie foarte multe investiţii în energie regenerabilă, în fotovoltaică şi atunci vrem să ajutăm firmele cu ajutor de stat să vină să producă aici panouri solare, de ce să importăm? Avem foarte mulţi bani şi vom da drumul anul acesta la toate call-urile de proiecte”, a declarat ministrul Energiei.
El a mai precizat că până la finele anului este foarte probabil să intre în funcțiune mai multe proiecte de fotovoltaice.