Inaugurare la Alexandria: Centrul Multifuncțional pentru Tineret se deschide luni

Publicat: 09 ian. 2022, 11:30, de Corina Matei, în Cultură , ? cititori
Inaugurare la Alexandria: Centrul Multifuncțional pentru Tineret se deschide luni

Inaugurarea Centrului Multifuncțional pentru Tineret din Alexandria a fost stabilită pentru data de 10 ianuarie, pentru ca în săptămâna 10-15 ianuarie, acolo să poată fi organizate o serie de manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie).

Gândit ca o alternativă de petrecere a timpului liber pentru tinerii din Alexandria, noul centru ce va fi inaugurat luni se dorește a deveni locul unde artele să se dezvolte în toate formele de manifestare, moderne sau tradiționale iar data deschiderii acestuia a fost stabilită în perioada 10-15 ianuarie 2022, pentru a marca ”Ziua Culturii Naționale”.

Programul săptămânii este unul extrem de bogat și variat, cuprinzând o multitudine de evenimente culturale – târguri și lansări de carte, expoziții, seară de muzică ușoară, simpozioane, ateliere de creație, piese de teatru etc.

Printre cei care vor fi prezenți la aceste evenimente se numără actrița Maia Morgenstern – care are programată și o sesiune de autografe pentru cartea „Nu sunt eu” – George Mihăiță, Valentin Teodosiu, Mircea Rusu, Monica Davidescu sau magicianul Robert Tudor.

Potrivit organizatorilor – Primăria municipiului Alexandria – accesul publicului la toate activitățile se va face pe baza de invitații, transmise îndeosebi șefilor de promoție din ultimii ani din cadrul unităților de învățământ din Alexandria, consilierilor educativi din unitățile de învățământ, elevilor de liceu de la clasele de filologie, cetățenilor de onoare ai municipiului dar și altor categorii de tineri, în cazul în care normele sanitare vor permite desfășurarea acestor manifestări la capacitatea maximă a spațiului utilizat, în condițiile pandemiei generate de COVID-19.