AGON by AOC anunță un monitor și un mouse de gaming compatibile NVIDIA Reflex
Unul dintre producătorii importanți de monitoare de gaming și accesorii IT, AGON by AOC, prezintă noul AGON PRO AG274QGM, un monitor mini LED super rapid. Modelul măsoară 68,6 cm (27”) în diagonală, are un panou IPS cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), o rată de refresh de 300 Hz, suport NVIDIA G-SYNC ULTIMATE și include tehnologia NVIDIA Reflex Analyzer.
În plus, AGON by AOC lansează și mouse-ul de gaming AOC GAMING GM510 compatibil cu tehnologia NVIDIA Reflex, care poate fi folosit împreună cu monitorul pentru a oferi gamerilor informații precise asupra latenței sistemului lor. Jucătorii pot intra acum în meciuri competitive știind că latența lor este cât se poate de scăzută și că reflexele lor rapide nu sunt împiedicate de echipamentul pe care îl utilizează.
Gaming la un nou nivel competițional
În mediul competitiv al jocurilor cu ritm alert, în care fiecare milisecundă contează, mizele sunt mari, iar o acțiune executată cu succes sau o eroare datorată input lag-ului poate face diferența dintre victorie și înfrângere. Jocurile care folosesc API-ul Reflex de la NVIDIA vor reduce latența de intrare prin sincronizarea dinamică a GPU-urilor GeForce cu procesorul, astfel încât jucătorii să poată urmării inamicii mai bine, să reacționeze mai rapid și să beneficieze de o precizie excelentă în mișcări.
În plus, suita Reflex Analyzer de la NVIDIA poate funcționa în tandem cu monitoarele și dispozitivele de intrare (perifericele) compatibile NVIDIA Reflex, permițându-le utilizatorilor să vadă exact care este latența totală a sistemului și să intre în joc știind că PC-ul lor funcționează la cea mai mică latență posibilă.
Un nou standard
AGON PRO AG274QGM este construit pentru gamerii competitivi, pentru care milisecundele contează. Acest monitor de gaming oferă o rată de refresh de 300 Hz și un timp de răspuns de doar 1 ms GtG. AG274QGM se mândrește cu o rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), care este noul standard în ceea ce privește obținerea unui framerate ridicat și în același timp o fidelitate vizuală optimă.
Panoul IPS a monitorului are o gamă largă și o acuratețe sporită a culorilor garantată de o calibrare a culorilor patentată de NVIDIA, oferind în același timp unghiuri largi de vizualizare. Iluminarea de fundal mini LED a monitorului este alcătuită din 576 de zone reglabile, permițând monitorului să obțină certificarea VESA DisplayHDR 1000 pentru un contrast deosebit: imagini luminoase și un negru adânc ce oferă o experiență vizuală cu adevărat captivantă. Combinat cu rata de refresh de 300 Hz, acest lucru face din AG274QGM un monitor mini LED cu viteză maximă. În plus, acest model vine cu tehnologia NVIDIA G-SYNC ULTIMATE, ce permite utilizatorilor să se bucure de beneficiile unei rate de refresh variabile pentru a elimina efectele neplăcute de stuttering și stearing. În plus, latența de intrare este scăzută chiar și atunci când sunt activate funcții de înaltă fidelitate, cum ar fi HDR. Modulul G-SYNC încorporat oferă profilul overdrive unde răspunsul pixelilor este optimizat pentru modificări ale ratei de refresh. AG274QGM le permite jucătorilor să se bucure de o experiență de gaming fără ghosting la rate de refresh mai puțin decât ideale.
În plus, AG274QGM include NVIDIA Reflex Analyzer. Acest modul detectează click-urile provenite de la un mouse de gaming compatibil și măsoară timpul până la momentul în care pixelii de pe ecran reacționează (de exemplu, arma din joc trage un glonț). Pentru mai multă flexibilitate în utilizarea de zi cu zi, AG274QGM vine cu patru porturi USB 3.2, oferind utilizatorilor conectivitate directă pentru perifericele lor. Portul USB marcat cu verde este desemnat pentru integrarea cu NVIDIA Reflex Analyzer.
AGON by AOC prezintă un nou mouse de gaming care este compatibil cu tehnologia NVIDIA Reflex. După ce a lansat mouse-ul de gaming ambidextru GM500 în 2021, AGON by AOC prezintă acum noul mouse AOC GAMING GM510 compatibil NVIDIA Reflex. Acest mouse super performant destinat dreptacilor are un model neobișnuit de fagure, cu un aspect din altă lume. Această formă și structură unică face ca mouse-ul să fie cât mai ușor posibil (58 g). Punctele de contact reduse și designul inedit al mouse-ului îl fac mult mai confortabil de manevrat. Echipat cu un senzor Pixart PMW3389 de înaltă calitate și comutatoare Kailh cu o durată de viață estimate la 80 de milioane de clicuri, AOC GM510 este capabil de până la 16000 DPI, accelerație de 50 g și precizie de urmărire de 400 de inchi pe secundă. Este suficient de bine echipat și performant pentru a satisface nevoile gamerilor competitivi.
Deoarece ambele device-uri sunt compatibile NVIDIA Reflex, mouse-ul GM510 poate fi conectat la portul USB dedicat Reflex (cel marcat cu verde) al monitorului AG274QGM, oferind jucătorilor feedback instant și exact asupra latenței sistemului lor. În lumea jocurilor competitive, unde timpii de reacție și latența scăzută sunt de cea mai mare importanță, AG274QGM și GM510 vor fi cei mai buni colegi de echipă ai gamerilor. Astfel echipați, utilizatorii pot rezolva cu ușurință orice problemă de latență a sistemului și pot îmbunătăți performanța sistemelor lor. Jocurile de pe scenă competițională nu au fost niciodată mai interesante!
Disponibilitatea și prețul recomandat pentru AGON PRO AG274QGM nu sunt încă confirmate.
Mouse-ul AOC GAMING GM510 este deja disponibil la un pret recomandat de de 39,90 de euro.