EXCLUSIV. Barna Tanczos consideră că Teodor Dulceață, finul Noricăi Nicolai, este implicat în litigiul de 70.000.000 de euro cu OMV Petrom
Prelungirea de către premierului Nicolae Ciucă cu încă șase luni a mandatului de secretar general adjunct al Ministerului Mediului pentru finul Noricăi Nicolai, Teodor Dulceață, a readus în prim plan litigiul cu OMV Petrom prin care România este obligată să achite circa 70 de milioane de euro.
Întrebări despre Dulceață la care Barna Tanczos refuză să răspundă
România este de câțiva ani în centrul unui scandal internațional privind neîndeplinirea unor condiții din contractul de privatizare al Petrom referitoare la anumite obligații de mediu. Ca atare, OMV Petrom a dat în judecată statul român la Tribunalului Arbitral din cadrul Curții Internaționale de la Paris și a obținut recuperarea sumei de 328,5 milioane de lei, dar mai deschis un alt proces pe 2 octombrie 2020 prin care revendică încă 155,73 milioane lei.
În această conjuctură, PUTEREA a solicitat ministrului UDMR al Mediului, Apelor și Mediului, Barna Tanczos, să precizeze ”Care au fost atribuțiile secretarului general adjunct al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Teodor Dulceață, în procesul pe care statul român l-a avut, prin MMAP, în litigiul internațional cu OMV Petrom SA pentru o parte din ”cheltuielile de dezafectare şi de mediu efectuate pentru restaurarea şi decontaminarea zonelor aferente unor activităţi desfăşurate înaintea privatizării din 2004”, iar în urma deciziei Tribunalului Arbitral din cadrul Curții Internaționale de la Paris, România este obligată să achite OMV Petrom SA suma de 328,5 milioane de lei?”.
Totodată, PUTEREA a mai solicitat ministrului UDMR al Mediului, Banczos Barna, să menționeze ”Ce demersuri a făcut domnul Teodor Dulceață în procesul pe care statul român l-a avut cu OMV Petrom SA la Tribunalului Arbitral din cadrul Curții Internaționale de la Paris în urma căruia România plătește companiei petroliere costurile pe care aceasta le are cu ecologizarea/decontaminarea în sumă de 328,5 milioane de lei și ce implicare a avut în acest litigiu internațional doamna Mihaela Dulceață, soția actualului secretar general adjunct al MMAP, Teodor Dulceață?”.
De asemenea, i-am solicitat ministrului Mediului să spună foarte clar ”Care a fost implicarea secretarului general adjunct Teodor Dulceață și a soției sale, Mihaela Dulceață, în litigiul internațional de la Tribunalului Arbitral din cadrul Curții Internaționale de la Paris deschis de OMV AG, în data de 2 octombrie 2020, privind neplata de către Ministerul Mediului a unor lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în sumă de 155,73 milioane lei?”.
Barna Tanczos i-a arătat pisica lui Dulceață
Numai că, în stilul său caracteristic de a pasa răspunderea și de a nu își asuma nicio responsabilitate, Barna Tanczos a scăpat totuși porumbelul și a indicat vinovatul implicat în aceste litigii păguboase pentru statul român.
”Pe parcursul derulării celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului Arbitral din cadrul Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris, domnul Teodor Dulceață a exercitat funcția de secretar general al Ministerului Mediului și ulterior funcția de secretar general adjunct al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Atribuțiile domnului Dulceață în funcțiile specificate sunt reglementate de prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ (anterior prin Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor) și stabilite prin ordinele de ministru emise în acest sens, având în coordonare activitatea Direcției Juridice din cadrul ministerului”, a precizat Barna Tanczos pentru PUTEREA.
Jocul dublu al familiei Dulceață
Practic, prin acest răspuns, ministrul Mediului a precizat că finul Noricăi Nicolai, controversatul Teodor Dulceață, a coordonat ”activitatea Direcției Juridice din cadrul ministerului” care s-a ocupat și de cele două procese de la Paris cu OMV.
Cum a s-a ocupat și cât de mult a fost implicat Teodor Dulceață s-a văzut. Fapt pentru care, jocul la două capete făcute de finul Noricăi Nicolai prin care statul român este obligat la o despăgubire de circa 70 de milioane de euro ar trebui să dea de gândit instituțiilor de forță ale statului român.